Sectorul berii din România generează peste 85.000 de locuri de muncă în economia locală

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Conferinta Asociatia Berarii Romaniei_24 august_Craiova
• Un loc de muncă în producţia berii generează 16 locuri de muncă în sectoarele conexe
• 1 din 5 locuri de muncă în domeniul HoReCa la nivel național este generat de producția berii
• 530 milioane euro/an – contribuția sectorului berii la bugetul de stat, direct și indirect

Sectorul berii din România generează aproape 85.000 de locuri de muncă la nivel naţional – direct şi indirect – atât în producția berii, cât şi în sectoare conexe precum retail, HoReCa, distribuție sau agricultură. În acest context, cu o tradiţie locală în fabricarea berii de aproape 50 de ani, Craiova este unul dintre pilonii sectorului berii din România, au afirmat reprezentanții Asociației Berarii României, alături de reprezentanți ai Primăriei din Craiova și ai companiei HEINEKEN România, reuniți în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc joi, 24 august, la Craiova.

“Impactul economic pozitiv al producției de bere din România se face simțit la nivelul tuturor activităților conexe, în special prin crearea de locuri de muncă. Sectorul HoReCa reprezintă o dovadă clară în acest sens nu doar din punct de vedere al numărului important de locuri de muncă datorate berii, dar și caracterului de protecție socială al acestor locuri de muncă, destinate în special tinerilor, persoanelor aflate la primul loc de muncă sau celor care se reintegrează în activitate după o perioadă de pauză. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în România, aproximativ 158.000 de persoane au un loc de muncă în industria ospitalității, 27.000 de locuri de muncă datorându-se producției locale de bere. Altfel spus, unul din cinci locuri de muncă din domeniul HoReCa este generat de sectorul berii din ţara noastră”, a declarat Julia Leferman, Director General, Asociația Berarii României.

Mai mult decât atât, alte zeci de mii de locuri de muncă create la nivel național în activități conexe se datorează producției de bere din România. Astfel, din totalul de 85.000 locuri de muncă create la nivel național, aproximativ 28.000 de locuri de muncă sunt în sectorul retail, 10.000 locuri de muncă în agricultură, iar 24.500 în activități de distribuție.

Producția de bere din România, în care lucrează peste 5.400 de angajați, s-a poziționat drept un sector dinamic care generează contribuţii constante la bugetul de stat, mai precis, în anul 2016 contribuția exclusivă a membrilor Asociației Berarilor României fiind de 275 milioane de euro. Contribuția totală a sectorului berii la nivel național și local depăşeşte însă jumătate de miliard de euro, mai exact 530 milioane de euro, reprezentând taxe, impozite și contribuții sociale la bugetele de stat și locale.

În acest context, s-a reiterat faptul că întregul lanț de efecte economice pozitive se datorează celor două caracteristici esențiale ale producției de bere din România: un nivel zero al evaziunii fiscale și caracterul său profund național, datorat unei producții interne care acoperă peste 97% din consum și o pondere de peste 70% a ingredientelor locale în rețetele de fabricare a berii.

Julia Leferman a încheiat conferința de presă afirmând: “Ne place întotdeauna să spunem că berea face cinste României, o afirmație fundamentată pe un spectru larg de efecte economice pozitive. Dintre aceste efecte însă, capacitatea sectorului local al berii de a crea locuri de muncă pentru români este esențială în evaluarea rolului pozitiv pe care berea îl are chiar în viața de zi cu zi a românilor.”

Pentru mai multe informații despre Asociația Berarii României, accesați www.berariiromaniei.ro sau pagina de Facebook Iubesc Berea.

Despre Asociația Berarii României
Asociația Berarii României reprezintă un veritabil simbol al sectorului berii de la noi din țară. În cei treisprezece ani de existență, Asociația Berarii României s-a impus atât la nivel local, cât şi internaţional, ca o voce comună a membrilor săi, reușind să transmită mediului de afaceri, consumatorilor și instituţiilor statului, valorile care îi guvernează deopotrivă.
Membrii săi actuali sunt importanți producători de bere din România: BERGENBIER SA, HEINEKEN România, UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD, URSUS BREWERIES și MARTENS, alături de microberăria CLINICA DE BERE. Împreună, cei șase producători furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA și ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI.

Cele douăsprezece fabrici de bere, dintre care două microberării, aparținând membrilor Asociației sunt situate în Ploieşti, Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Pan¬telimon, Timişoara, Buzău, Braşov și Galați, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca și Timișoara.
Începând cu anul 2008 Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles. Membrii actuali sunt asociațiile naționale ale berarilor din statelor UE, alături de Norvegia, Elveția și Turcia. Organizaţia reprezintă interesele a peste 6.500 de producători de bere din Europa în faţa diferitelor instituţii şi organizaţii internaţionale. Mai mult, Berarii Europei reprezintă şi apără interesele a 2,3 milioane de oameni care au locuri de muncă datorită producţiei şi vânzării berii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *