ECHIPA VITALITY SE ALĂTURĂ TEAM RAZER

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri din lume sponsorizează cea mai mare organizație de esport din Franța

BUCUREȘTI, 9 mai 2018 — Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial a anunțat un nou parteneriat strategic cu organizația franceză de sporturi electronice Team Vitality. Conform înțelegerii, timp de 12 luni, jucătorii profesioniști din cadrul Team Vitality vor folosi periferice Razer atât în competițiile organizate pe PC, cât și în cadrul celor care se desfășoară pe console.

Team Vitality a fost întemeiat în 2013 ca o echipă profesionistă de Call of Duty, a evoluat însă într-o organizație care cuprinde jucători care se întrec în cadrul a 10 jocuri diferite, inclusiv în prestigiosul LCS (League of Legends Champions Series). Reprezentanții Team Vitality au ocupat locul 4 în cadrul competiției LCS EU Spring 2018.

Prezentă în campionatele europene și globale, cea mai importantă echipă de sporturi electronice a Franței a câștigat recent Gfinity Elite Series, Sezonul 3 în Rocket League. Echipa de FIFA a organizației a obținut rezultate de invidiat anul trecut, clasându-se pe primul loc în cadrul competiției Ultimate Team Championship Series 2017 atât pe PS4, cât și pe XBOX, respectiv pe locul doi în Ultimate Team Championship Series 2017 – Season 1 Europe.

“Sporturile electronice continuă să câștige teren, iar înțelegerea noastră cu Team Vitality demonstrează că acest fenomen a ajuns cu adevărat global”, a declarat Yann Salsedo, Senior Lead Esport & Social Media în cadrul Razer. “Team Razer este în permanentă căutare de echipe talentate și ambițioase, calități pe care le-am regăsit în Team Vitality.”

Astfel, conform înțelegerii încheiate, jucătorii din cadrul Team Vitality vor folosi mouse-uri, tastaturi, căști și mousepad-uri Razer în competițiile LCS și în alte evenimente și competiții de sporturi electronice. Mai mult, Team Vitality va produce și conținut de social media în care vor fi prezentate perifericele Razer.

“Vitality este o organizație premium de sporturi electronice și salutăm parteneriatul cu Razer,” a declarat Nicolas Maurer, CEO-ul Team Vitality. “Ambele companii țintesc spre excelență, lucru care va fi mai ușor de atins prin echiparea celor peste 50 de jucători din organizația noastră cu ultima generație de produse Razer.”

Pentru mai multe informații vizitați https://www.razer.com/team.

Despre Razer:

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial. Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice. Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante, laptop-urile de gaming Blade și telefonul mobil Razer Phone.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 40 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer zGold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume, care permite achiziționarea de bunuri virtuale și obiecte digitale din peste 2500 de jocuri video.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la San Francisco și al doilea în Singapore, Razer are nouă birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *