Utilizatorii și inginerii au perfecționat seria ThinkPad X1

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lenovo-new-logo-2015

Seria ThinkPad X1 a încorporat, încă de la lansarea din 2011, cel mai subțire și ușor produs emblematic din portofoliul Lenovo de produse dedicate companiilor.

Pentru 2019, ne-am concentrat pe perfecționarea seriei de produse prin îmbunătățiri pe care chiar și cei mai pretențioși dintre utilizatori le vor aprecia. Mai mult, am ținut cont de feedback-ul consumatorilor și am dezvoltat design-ul acestor laptopuri pentru a răspunde exigențelor forței de muncă dinamice din prezent.

Astăzi anunțăm lansarea celor mai noi produse ThinkPad X1: ThinkPad X1 Carbon generația a 7-a și ThinkPad X1 Yoga generația a 4-a. Elementele cheie ale portofoliului includ:

  • X1 Carbon generația a 7-a și X1 Yoga generația a 4-a sunt mai subțiri și mai ușoare ca oricând
  • X1 Yoga generația a 4-a este acum disponibil într-o carcasă realizată integral din aluminiu
  • Noi opțiuni în ceea ce privește ecranul, inclusiv un ecran FHD de 400 niți cu consum redus și cu ThinkPad PrivacyGuard integrat
  • Un nou sistem Dolby Atmos™cu patru difuzoare și patru microfoane cu recepție la distanță
  • Cele mai noi procesoare Intel® Core™ de generația a opta
  • Opțiune nouă Cat16 LTE-A și un design îmbunătățit al antenei WLAN și WWAN
  • ThinkShutter disponibil acum pe ambele tipuri de camere web, HD și IR

„Una dintre principalele noastre strategii este să ținem cont de observațiile consumatorilor atunci când dezvoltăm noi design-uri și oferim mai multe opțiuni, așa cum este vizibil pentru portofoliul X1. De mai mulți ani, utilizatorii ne roagă să integrăm dispozitivele ThinkPad într-o carcasă realizată integral din aluminiu. Prin urmare, am studiat intens materialele metalice pentru a stabili momentul și procesul potrivite pentru a oferi calitatea așteptată de utilizatorii ThinkPad”, a declarat Christian Teismann, senior vice president și general manager, Lenovo Commercial Business Segment.

În plus, portofoliul Lenovo a fost completat de o serie de accesorii noi, inclusiv noul monitor ThinkVision P44w de 43,3 inchi care oferă capabilitatea ultra-wide a două ecrane fără margini.

Design-ul ales:

Un aspect care cu siguranță va fi remarcat este noul design al celor două laptop-uri.

Un laptop inconfundabil ThinkPad, X1 Carbon de generația a 7-a va fi disponibil într-o carcasă cu elemente din fibră de carbon pe capacul superior. Timp de ani de zile, am ales o denumire pragmatică pentru produsul nostru reprezentativ cu sistem de operare Windows 10, X1 Carbon, pentru a atrage atenția asupra materialului din care este realizat. Numeroși clienți au sugerat că, pentru a aprecia cu adevărat rezistența materialului, acesta ar trebui să fie vizibil, la fel cum este observabil în industriile auto și moto. De aceea, pentru modelul premium X1 Carbon cu ecran 4K Dolby Vision™, am dezvoltat o carcasă superioară a cărui design conține elemente vizibile de carbon, pentru a sublinia și mai mult utilizarea acestui material în construcția celui mai ușor notebook commercial de 14 inchi1 din lume.

ThinkPad X1 Yoga din 2019 este într-o carcasă complet nouă, din aluminiu prelucrat cu precizie, de culoare Iron Grey.

Cu toate că laptopurile din aluminiu nu reprezintă o noutate, testele de durabilitate și fiabilitate la care supunem produsele ThinkPad sunt atât de riguroase încât este puțin probabil ca majoritatea laptopurilor din această clasă să le treacă. Aluminiul este la fel de rezistent precum fibra de carbon, însă presupune o grosime suplimentară pentru a-i asigura rezistența și rigiditatea, ceea ce îl face mai greu. Pentru a-l face mai subțire, astfel încât să îndeplinească cerințele noastre de greutate, ne-am confruntat cu o serie de provocări de design, în special la colțuri și la margini. Am abordat aceste provocări cu ajutorul echipei noastre de ingineri, care au dezvoltat un produs mai subțire, mai ușor și mai mic față de generația anterioară de ThinkPad X1 Yoga, păstrând în același timp calitatea robustă care îi permite acestui laptop să poată fi folosit oricum și oriunde, așa cum se așteaptă utilizatorii de ThinkPad.

„Crearea lui ThinkPad X1 Yoga 2019 ne-a făcut să ne întoarcem la tabla de design și să găsim noi variante”, a declarat Jerry Paradise, vicepreședinte Commercial Product Portfolio. „Provocarea de a reinventa tehnologia, design-ul și materialele păstrând însă fiabilitatea, calitatea și utilitatea așteptate de la un ThinkPad a fost uriașă, însă rezultatul final le va oferi clienților o experiență minunată”.

Cea mai bună tehnologie audio și video dezvoltată de Dolby pentru această categorie

Am colaborat și cu Dolby pentru a oferi cea mai bună tehnologie audio și video din această categorie pe cea mai nouă gamă de laptopuri X1. În plus față de opțiunea Dolby Vision™, care transformă experiența de vizionare datorită calității ultra-intense a imaginii, noile X1 Carbon și X1 Yoga integrează și sistemul de difuzoare Dolby Atmos™. Sistemul de difuzoare Dolby Atmos creează o experiență audio captivantă cu ajutorul a patru difuzoare Dolby special create și compatibile cu un PC, precum și prin intermediul oricărui tip de căști conectate. Sistemul propagă un sunet captivant care învăluie spațiul, dând senzația că utilizatorul se află  în mijlocul acțiunii, pe măsură ce sunetele prind viață cu precizie.

Împreună, tehnologiile Dolby Vision™ și sistemul de difuzoare Dolby Atmos™ transformă ThinkPad X1 într-un powerhouse multimedia.

Securitatea ar trebui să fie în centrul atenției tuturor utilizatorilor

Breșele de securitate extrem de mediatizate au devenit o banalitate. În 2018, peste 1,4 miliarde de parole au fost accesate ilegal, majoritatea fiind vândute pe DarkNet. Până în 2021, costurile generate de criminalitatea informatică sunt estimate la 6 trilioane de dolari3, echivalentul PIB-ului Japoniei sau al Marii Britanii și Franței împreună. Toate aceste cazuri devin din ce în ce mai mediatizate, numeroase companii din Top Fortune 500 devenind victime, ceea ce rezultă în reputații afectate, piețe de capital prăbușite și, în multe cazuri, pierderi de locuri de muncă. Securitatea ar trebui să fie principalul criteriu de considerat la  achiziționarea oricărui PC nou.

Lenovo a anunțat recent o gamă de soluții de securitate ThinkShield concepute să protejeze dispozitivulidentitateadatele și conexiunea online. Toate laptopurile ThinkPad includ mai multe astfel de soluții de securitate astfel că problemele principale sunt abordate în mod direct.

Ambele laptopuri ThinkPad X1 includ o nouă opțiune de ecran FHD de 400 niți care integrează soluția ThinkPad PrivacyGuard ce protejează ecranul utilizatorilor de privirile indiscrete. ThinkPad Privacy Alert este o funcție software unică menită să îi avertizeze pe utilizatori în cazul în care cineva le urmărește ecranul și să activeze în mod automat Privacy Guard. ThinkShutter este acum disponibil pe ambele modele de cameră web – IR și HD, iar viteza și securitatea cititorului de amprente Match-on-Chip, care integrează acum suport pentru Microsoft SecureBio, au fost îmbunătățite.

X1 Carbon:

ThinkPad X1 s-a născut pe 17 mai 2011. Cu un ecran de 13,3 inchi și cântărind 1,6 kg, primul X1 a stabilit un nou standard de referință în ceea ce privește computerele ultra-portabile și a fost îmbunătățit în mod constant odată cu apariția generațiilor viitoare. La doar un an distanță, s-a născut prima generație a ThinkPad X1 Carbon, pentru a celebra 20 de ani de existență a brandului.


ThinkPad X1 – 2011                                                                                  ThinkPad X1 Carbon – 2019

În 2019, facem un pas înainte cu a 7-a generație de ThinkPad X1 Carbon care perfecționează și mai mult experiența utilizatorului:

  • Cu o grosime de doar 14,95 mm și o greutate care începe de la 1,13 kg, acest dispozitiv este semnificativ mai subțire și mai ușor decât primul X1 și are un ecran mai mare, de 14 inchi.
  • Sistemul de difuzoare Dolby Atmos™care integrează două difuzoare pentru frecvențe înalte și două difuzoare pentru frecvențe joase propagă un sunet mai realist și captivant demn de un laptop premium.
  • Cele patru microfoane cu recepție de la distanță (far-field) îmbunătățesc experiența utilizatorilor prin soluțiile de conferință, iar datorită comptabilității sistemului cu soluțiile de tip asistent digital, comenzile vocale vor fi mai ușor de înțeles indiferent dacă utilizați Cortana în Windows 10 sau Amazon Alexa pentru PC-uri2.
  • Dacă aveți nevoie să călătoriți, puteți rămâne productivi în continuare timp de până la 15 ore, iar în cazul în care aveți nevoie de acces la un volum uriaș de date de la distanță, antena LTE-A Wireless WAN va face față celor mai voluminoase transferuri de fișiere. CAT 16 LTE este acum disponibil oferind o viteză de ordinul giga-biților acolo unde există infrastructura necesară.
  • De asemenea, sunt puse la dispoziție o varietate de opțiuni de ecran, inclusiv ecranul uluitor Dolby Vision™4K de 500 niți și 10 biți sau un nou ecran strălucitor FHD de 400 niți.

X1 Yoga:

 

Prima generație a ThinkPad X1 Yoga a fost prezentată mai târziu, în cadrul CES 2016. Trei ani mai târziu, noul X1 Yoga integrează mai mult decât oricând elementele inovatoare ale fratelui său X1 Carbon. Laptopul multi-mode de a patra generație este mai subțire și mai ușor, are rame mai subțiri și este construit într-o carcasă de aluminiu prelucrat cu precizie.

Tastatura premium, opțiunile de ecran, sistemul de difuzoare Dolby Atmos™, microfoanele la distanță și durata de viață a bateriei, precum și capabilitatea globală LTE-A au fost integrate și în laptopul X1 Yoga. Diferențele în ceea ce privește această a patra generație merg chiar mai departe:

  • Cu o greutate sub 1,35 kg, X1 Yoga este cu 11% mai subțire decât generația anterioară, cu o grosime de doar 15,2 mm
  • Ramele mai subțiri de jur împrejur au generat o reducere de 17% a amprentei
  • Disponibil într-o carcasă din aluminiu prelucrat cu precizie, întărită, în nuanța Iron Grey
  • X1 Yoga suportă acum toate soluțiile de docking, inclusiv docul ThinkPad Mechanical Dock.
  • Funcția integrată ThinkPad Pen Pro continuă să fie compatibilă cu soluții de tip stilou indiferent de modul în care este utilizat acest laptop

Ecosistemul de accesorii:

Monitorul ThinkVision P44w

Dacă utilizați mai multe ecrane, veți recunoaște dificultățile cauzate de rame și de gestionarea mai multor ecrane și cabluri aferente. Noul monitor ThinkVision P44w elimină toate aceste frustrări. Ecranul de 43,4 inchi oferă un format de imagine ultra-wide de 32:10 și o rezoluție de 3840×1200, oferind un spațiu de afișare echivalent cu două ecrane de 24 de inchi cu format de 16:10. Porturile duale integrate USB-C permit două intrări video care pot transfera simultan date, semnale video și audio și pot oferi o putere de încărcare de până la 90W.

Alte elemente cheie includ:

  • Funcția Picture-by-picture (PBP) activată cu o singură tastă și comutatorul pentru surse duale oferă niveluri noi de capabilitate multi-tasking
  • Software-ul smart desktop management permite mai multe configurații ale monitorului și crearea de zone multiple de afișare
  • Două porturi USB 3.1 tip C și conexiune avansată (2x HDMI 2.0 și 1 x DP 1.4) pentru utilizatorii care vor să îndeplinească mai multe sarcini în același timp
  • Ecranul HDR™400 certificat VESA cu o luminozitate maximă de 450 niți livrează o experiență vie și realistă printr-un contrast și o acuratețe a culorilor optimizate

Cu toate că alte accesorii sunt adesea trcute cu vederea, acestea pot oferi beneficii reale pentru a îmbunătăți și intensifica productivitatea utilizatorului, la birou sau în afara acestuia:

  • De exemplu, noul ThinkPad ThunderboltTM3 Dock de a doua generație poate crea un spațiu de lucru ușor de gestionat la birou sau acasă. Compatibil cu ecranele UHD duale și dispunând de mai multe porturi de înaltă performanță, docul Thunderbolt 3 va oferi și o putere de încărcare pentru anumite laptopuri ThinkPad de până la 65W. De asemenea, acesta permite accesul la rețeaua Ethernet și posibilitate de gestionare cu suport Wake-on-LAN și PXE Boot pentru ca administratorii IT să gestioneze eficient actualizările de sistem sau chiar recuperările complete de sistem de la distanță.
  • Căștile LenovoPro Stereo USB cu microfon și funcție de anulare a zgomotului transformă orice spațiu în sala personală de conferință.
  • Dacă lucrați de acasă sau aveți acces la o sală mică de ședință sau conferințe, este posibil să aveți nevoie de difuzorul Lenovo VOIP 360 Camera Speaker. Conceput pentru a oferi mobilitate, acest difuzor permite anularea ecoului și reducerea zgomotului de fundal, precum și o capacitate video de 360 de grade cu patru opțiuni de afișare diferite pentru organizarea de conferințe video cu mai mulți utilizatori și vizualizare divizată (split) la simpla atingere a unui buton. Este compatibil cu Skype, Jabber, Cisco Webex, Google Hangouts și Tencent QQ. Colaborăm îndeaproape cu Amazon pentru a obține certificările necesare pentru Alexa și Chime în viitor.
  • Divertismentul și organizarea de conferințe atunci când sunteți în deplasare sunt posibile datorită difuzorului Lenovo 700 Ultraportable Bluetooth Speaker. Cel mai subțire difuzor Bluetooth din lume, cu o grosime de doar 11 mm propagă un sunet precis prin patru difuzoare timp de până la 8 ore. Cu opțiunea de încărcare rapidă (timp de încărcare de 2 ore) și sistemul de control tactil simplu pentru redare audio și VOIP, acest difuzor ultra-portabil integrează și conexiunea USB-C și este certificat IPX2 pentru rezistența la stropi de apă.
  • În final, vă prezentăm două accesorii concepute pentru utilizatorii care călătoresc în scop de serviciu, fiind însă soluții de care pot beneficia toți consumatorii. Lenovo Powered USB-C Hubva utiliza porturile USB-C ale laptopurilor noi pentru a genera energie și a oferi multiple porturi pentru conectarea mai multor dispozitive externe. Cu posibilitatea de gestionare a cablurilor integrată, această platformă oferă o soluție ordonată și mobilă. Atunci când faceți naveta sau călătoriți, veți avea nevoie de o geantă în care să vă transportați cel mai nou laptop ThinkPad și accesoriile aferente. Rucsacul Lenovo Commuter cântărește sub 1 kg și are o capacitate de 25 de litri, oferind un spațiu mai mult decât suficient pentru laptopurile de 15,6 inchi, cabluri și accesorii. Cu un finisaj rezistent la uzură și impermeabil, acesta integrează un buzunar ascuns pentru articolele de mare valoare și elemente reflectorizante care se încarcă din lumina solară și strălucesc în întuneric oferind astfel siguranță sporită călătorilor de noapte.

Informații despre disponibilitate și prețuri:

ThinkPad X1 Carbon va fi disponibil din luna iunie 2019, cu un preț de pornire estimat la $17094.
ThinkPad X1 Yoga va fi disponibil din luna iunie 2019, cu un preț de pornire estimat la $19294.
ThinkVision P44w va fi disponibil din luna aprilie 2019, cu un preț de pornire estimat la $12994

ThinkPad Thunderbolt 3 Dock de a doua generație este disponibil acum la prețul de $319.994.
Căștile Lenovo Pro Stereo USB Headset vor fi disponibile în luna iunie la prețul de $149.994.
Difuzorul Lenovo VOIP 360 Camera va fi disponibil în luna martie la prețul de $249.994.
Difuzorul  Lenovo 700 Ultraportable Bluetooth Speaker va fi disponibil în luna aprilie la prețul de $149.994
Lenovo Powered USB-C Hub va fi disponibil în luna ianuarie la prețul de $79.994.
Rucsacul Lenovo Commuter va fi disponibil în luna ianuarie; pentru informații despre preț, accesați www.lenovo.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *