Huawei anunță disponibilitatea noului HUAWEI MateBook X, un instrument ideal pentru productivitate, pe piața din România

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 14 octombrie 2020 — Huawei Consumer Business Group anunță lansarea noului HUAWEI MateBook X, cel mai recent model al seriei HUAWEI MateBook, care transformă radical modul de lucru al consumatorilor. HUAWEI MateBook X, Silver, Windows Home, cu o greutate de 1Kg și echipat cu un corp de 13 inci, o rezoluție 3K 3:2 ratio Touch și un procesor Intel® CoreTM i5-10210U, 16GB RAM + 512G, va fi disponibil local la prețul recomandat de 7.499 lei, începând cu data de 15 octombrie.

Păstrând estetica emblematică a seriei, HUAWEI MateBook X aduce îmbunătățiri semnificative în materie de portabilitate, inovație și experiență inteligentă, înspirând consumatorii care sunt mereu în mișcare să rămână productivi și conectați oriunde s-ar afla.

În cadrul strategiei Seamless AI Life, Huawei se axează pe furnizarea celor mai inteligente experiențe pentru cinci scenarii majore: casă inteligentă, călătorii inteligente, productivitate inteligentă, sănătate inteligentă și multimedia. În ceea ce privește categoria notebook-urilor, Huawei dorește să orienteze industria către inteligentizare.” declară Wang Yinfeng, președinte PC and Tablet Product Line, Huawei Consumer BG.

Mobilitate și productivitate cu stil

Experiența ultra-portabilă este redefinită de notebook-ul compact care integrează toate componentele într-un corp ușor, de 1 kg, cea mai groasă porțiune a sa fiind de 13,6 mm. Cu un corp de 13 inci, de dimensiunile unei reviste, acesta încape cu ușurință în orice rucsac, fiind întotdeauna pregătit pentru următoarea aventură.

Corpul subțire al laptopului nu compromite totuși performanța de lungă durată a acestuia. Dispunând de un corp ușor de aluminiu-magneziu prelucrat CNC, notebook-ul ultra-portabil HUAWEI MateBook X este construit pentru a fi robust. Pentru a produce o suprafață netedă, Huawei a utilizat un proces avansat de pulverizare, ce îi conferă o eleganță aparte.

Inspirat de sideful cu irizații și sclipici, HUAWEI MateBook X duce designul CMF la nivel de artă. Notebook-ul va fi disponibil local în nuanța Silver Frost.

Display-ul FullView 3K Infinite oferă o experiență captivantă și fără margini

Noul HUAWEI MateBook X este primul notebook cu afișaj Infinite FullView, cu un design fără margini și care oferă un raport ecran-corp de 90%. Ecranul neobstrucționat oferă o experiență captivantă, fie că utilizatorul lucrează, creează conținut sau vizionează filme.

Ecranul LTPS suportă rezoluție 3K (3000×2000) și o culoare sRGB 100% (valoare tipică) pentru o experiență vizuală incredibilă, cu detalii de culoare deosebite. Utilizatorii pot fi mai productivi cu ecranul 3:2 care afișează mai mult conținut. Afișajul este și multitouch, cu suport pentru gesturi precum Fingers Gesture Screenshot, gesturi care le permit utilizatorilor să facă rapid o captură de ecran glisând în jos pe ecran cu trei degete, la fel de ușor ca pe un smartphone. În plus, această tehnologie oferă o nouă dimensiune experienței utilizatorului pe mai multe dispozitive. Cu Multi-screen Collaboration, controlul unui smartphone Huawei pe laptop este la fel de intuitiv ca pe dispozitivul fizic.

HUAWEI MateBook X oferă și funcții de protecție oculară: modul Eye Comfort filtrează eficient emisiile de lumină albastră pentru ameliorarea tensiunii oculare în timpul sesiunilor lungi de utilizare, iar algoritmii de reglare a luminozității asigură o experiență de vizualizare uniformă, indiferent dacă dispozitivul este utilizat în interior sau în lumina soarelui.

Experiențe mai inteligente între dispozitive

Funcția Multi-screen Collaboration a Huawei Share permite o colaborare perfectă între smartphone-uri și PC-uri. Odată ce un smartphone este conectat la HUAWEI MateBook X, ecranul smartphone-ului este integrat în notebook cu o fereastră picture-in-picture. Pe lângă transferul ușor al fișierelor cu drag-and-drop, această funcție permite computerului să deschidă și să editeze fișiere direct pe smartphone. De asemenea, Instant Hotspot oferă acces rapid la Internet prin tethering. Mai mult decât atât, în timpul pauzei de lucru, utilizatorii pot lua legătura cu familia și prietenii prin video sau audio, apelându-i direct de pe notebook.

Creativitate și productivitate oricând și oriunde

Notebook-ul elegant și portabil HUAWEI MateBook X oferă performanța de care consumatorii au nevoie pentru sarcinile de zi cu zi. Dispunând de un procesor Intel® Core™ de a 10-a generație și până la 16 GB RAM, HUAWEI MateBook X oferă performanțe esențiale pentru a susține o experiență fluidă în cazuri de productivitate tipică și utilizare multimedia. Suportul pentru Wi-Fi 6 asigură o conexiune la internet rapidă și stabilă chiar și în locuri aglomerate, cu viteze de până la trei ori mai mari decât Wi-Fi 5.

Deși este incredibil de compact, HUAWEI MateBook X oferă o autonomie remarcabilă a bateriei de 42Wh, care funcționează împreună cu soluția inteligentă Huawei de gestionare a bateriei, suportând până la 9 ore de redare media locală sau activități tipice de productivitate. Adaptorul de buzunar ultra-portabil de 65W care vine standard cu HUAWEI MateBook X suportă încărcare pentru notebook și dispozitive echipate cu un port USB de tip C, permițând deplasări fără griji. Gama de porturi de pe partea laterală a notebook-ului include două porturi versatile USB de tip C, ambele suportând transfer de date bidirecțional, încărcare și conexiune periferică, pentru a se potrivi nevoilor oricărui utilizator.

Inovațiile îmbunătățite oferă experiențe mai inteligente

Dispunând de o gamă largă de tehnologii inovatoare, HUAWEI MateBook X este conceput pentru a inspira creativitate oricând și oriunde. HUAWEI MateBook X dispune pentru prima dată de un touchpad cu HUAWEI Free Touch. Touchpad-ul îmbunătățit oferă un spațiu extins pentru navigare și expresii creative și suportă feedback haptic complet pentru a oferi o experiență tactilă. Eticheta Huawei Share este acum integrată în touchpad, oferind acces ușor la funcția Multi-screen Collaboration. Noua tastatură full-size de tip scissor switch oferă o spațiere a tastelor de 1,3 mm pentru o tastare mai plăcută, cu iluminare a tastelor pentru utilizarea pe timpul nopții.

Confidențialitatea utilizatorului este protejată de butonul de pornire cu amprentă digitală, care combină cititorul de amprentă digitală cu butonul de pornire pentru a verifica în siguranță identitatea utilizatorului atunci când dispozitivul este pornit, înlocuind în mod eficient parola de conectare de pe ecranul de întâmpinare Windows. În plus, designul unic al camerei integrate garantează confidențialitatea utilizatorilor prin încorporarea camerei într-o tastă ușor accesibilă, care activează camera doar atunci când utilizatorii au nevoie de ea.

Continuând tradiția familiei MateBook, HUAWEI MateBook X oferă aceeași excelență în calitatea audio precum predecesorul său. Orice locație se transformă într-un cinematograf personal datorită sistemului puternic cu patru difuzoare, cu configurație cu frecvență divizată și corecție precisă a distorsiunii, oferind un sunet surround captivant. Cele două microfoane de pe margine încorporează algoritmi care preiau sunetul de la distanțe lungi, pentru o mai bună captare a vocii, îmbunătățind experiența utilizatorului în apeluri video și conferințe virtuale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *