Noul parteneriat Samsung cu Etsy aduce opere de artă pline de culoare și inspirație pe televizoarele The Frame

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

25 de noi opere de artă abstracte și de familie disponibile acum în Samsung Art Store

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat un nou parteneriat cu Etsy, platforma globală pe care se comercializează bunuri unice și creative, aducând 25 de capodopere noi de artă inspirate din natură pe televizoarele The Frame, disponibile exclusiv în Samsung Art Store. Disponibilă la nivel mondial din data de 28 Octombrie, colecția de artă cu tematică abstractă și de familie este realizată de cinci artiști renumiți pe Etsy: Jorey Hurley, Elly Mackay, Melanie Mikecz, David Scheirer și Mirlande Jean-Gilles, care lucrează într-o varietate de stiluri, de la colaj la acuarelă. Cele 25 de lucrări selectate din palmaresul artiștilor prezintă un amestec de ilustrații vii, colaje colorate, imagini și grafică abstractă, care prind viață pe ecranul QLED al lui The Frame, trezind imaginația în orice spațiu al casei.

Conceput pentru o dublă utilizare – televizor când este pornit și tablou când este oprit, The Frame reprezintă, într-o notă simbolică, o pânză digitală inovatoare care reflectă stilul personal al oricărui utilizator. Cu peste 1.400 de opere de artă disponibile în catalogul extins din Samsung Art Store, noul parteneriat cu Etsy vine într-un moment în care utilizatorii își redefinesc modul în care spațiile casei pot fi folosite, adăugând un plus de inspirație și confort pentru întreaga familie.

„Încă de la lansarea lui The Frame din 2017, Samsung a pus bazele unui catalog diversificat de artă cu compoziții din întreaga lume. Cu toate acestea, noua colecție dezvoltată în parteneriat cu Etsy reprezintă o noutate chiar și pentru noi, fiind extrem de specială și dragă nouă. Catalogul extins din Samsung Art Store disponibil pe The Frame a avut întotdeauna menirea de a democratiza arta și de a le facilita utilizatorilor accesul la piese inedite de artă care să îi miște și să îi inspire. Astfel, suntem încântați și bucuroși că avem ocazia de a-i prezenta pe acești cinci artiști de excepție Etsy unui public global”, a declarat Salek Brodsky, Vice President of Strategic Partnerships and Business Development de la Samsung Electronics.

„Acești artiști talentați sunt cu adevărat înzestrați cu spiritul creativ al comunității noastre și suntem mai mult decât încântați să împărtășim pasiunea lor cu întreaga lume în acest mod. Parteneriatul nostru cu Samsung le va oferi acestor artiști o cale complet nouă pentru a-și aduce inspirația creativă direct în casele oamenilor din întreaga lume”, a declarat Kelly Clausen, Senior Director, Communications and Strategic Partnerships la Etsy.

Catalogul Art Store disponibil pe The Frame, îți oferă o colecție de opere de artă din cadrul muzeelor și galeriilor din întreaga lume, la o calitate extraordinară a imaginii 4K. Samsung, prin parteneriatele inițiate, a transformat experiența oferită de un televizor convețional într-o experiență unică prin accesul la colecții de opere de artă unice.

Pentru mai multe informații despre The Frame, vă rugăm să vizitați www.samsung.com/ro .

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Despre Etsy

Etsy, Inc. Operează piețe online bilaterale care conectează milioane de cumpărători și comercianți pasionați și creativi din întreaga lume. Piața noastră principală, Etsy.com, este destinația globală pentru bunuri unice și creative. Cumpărătorii vin la Etsy pentru a fi inspirați și încântați de articole care sunt create de antreprenori creativi. Pentru vânzători, oferim o serie de instrumente și servicii care răspund nevoilor cheie ale afacerii lor. În plus, Etsy, Inc. deține Reverb, o piață online globală dedicată cumpărării și vânzării de instrumente muzicale noi, uzate și de epocă.

Misiunea Etsy este aceea de a menține comerțul între oameni și ne angajăm să folosim puterea afacerilor pentru a consolida comunitățile și a împuternici oamenii. Compania noastră a fost fondată în 2005 și are sediul în Brooklyn, New York.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *