Raport Vodafone Business: 94% dintre companiile “pregatite pentru viitor” sunt mai bine pozitionate pentru a face fata riscurilor si pentru a-si depasi competitorii

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Bucuresti, 3 decembrie, 2021 – Numarul de companii considerate “pregatite pentru viitor” si pentru a gestiona viitoare provocari – precum competitia crescuta, asteptarile in schimbare ale angajatilor, precum si cresterea cererii din partea clientilor – a crescut la nivel global, potrivit unui amplu studiu realizat de Vodafone Business.

94% dintre aceste companii cred ca sunt bine pregatite pentru a face fata riscurilor, fata de 58% dintre toti respondentii, iar 82% au afirmat ca planul lor de continuitate a afacerii a functionat bine.

Prin capacitatea lor de a face fata riscurilor, schimbarii si neprevazutului, companiile “pregatite pentru viitor” sunt cel mai bine pozitionate pentru crestere. O analiza suplimentara a studiului realizata de London School of Economics a identificat o legatura intre companiile “pregatite pentru viitor” si performanta de business. Organizatiile care au inregistrat o crestere de 10 puncte a scorului privind gradul de pregatire pentru viitor au o probabilitate cu 36% mai mare de a-si depasi competitorii.

 

Transformarea digitala accelerata

Studiul a aratat, totodata, ca organizatiile “pregatite pentru viitor” s-au maturizat in ceea ce priveste transformarea digitala. 89% dintre acestea si-au creat un plan clar de dezvoltare in aceasta privinta, comparativ cu doar 60% dintre companii in general. Companiile “pregatite pentru viitor” au fost mai bine pozitionate sa accelereze transformarea digitala in timpul pandemiei, iar 71% au actionat chiar in acest fel, fata de 55% dintre business-uri in general. La nivel global, 80% dintre companiile “pregatite pentru viitor” sunt optimiste cu privire la cel putin o viitoare tehnologie testata, comparativ cu 66% dintre business-uri in general. 86% dintre aceste organizatii afirma ca iau masuri concrete pentru a gestiona o lume automatizata, fata de 75% dintre companii in general.

Companiile “pregatite pentru viitor” pun accentul pe sustenabilitate

In ciuda provocarilor pe care organizatiile le-au avut in ultimele 18 luni, companiile “pregatite pentru viitor” au ramas conectate la cererea in crestere a consumatorilor pentru branduri de a lua atitudine cu privire la teme sociale. 69% dintre aceste organizatii cred ca dezvoltarea durabila a devenit mai importanta pentru ele in timpul pandemiei. 38% dintre aceste companii vad dezvoltarea durabila ca fiind absolut necesara, aproape dublu fata de alte companii in general (21%). Tendinta pare sa se mentina in viitor, 51% dintre companiile “pregatite pentru viitor” avand in plan sa-si creasca investitiile in ESG si CSR anul viitor.

Asteptari in crestere ale angajatilor

Nu doar asteptarile clientilor au crescut ; si angajatii au asteptari mai mari de la angajatori, incluzand o mai mare flexibilitate in ceea ce priveste locul de unde muncesc (50%), asteptari mai mari de a putea munci avand gradul de libertate si autonomie pe care il doresc (50%), precum si numarul de ore pe care le muncesc (49%). Aceste aspecte sunt mult mai pregnante in randul generatiei Z, 57% dintre organizatii identificand la acesti angajati asteptari mai mari de flexibilitate cu privire la locul de munca. Totusi, aceasta nevoie in crestere de flexibilitate ridica provocari pentru companii in ceea ce priveste cultura organizationala. Raportul arata ca 73% dintre companii sunt de parere ca lucrurile devin tot mai dificile in ceea ce priveste cultura organizationala.

Vinod Kumar, CEO Vodafone Business a declarat: “In ciuda tuturor provocarilor din ultimele 18 luni, fara indoiala companiile “pregatite pentru viitor” s-au adaptat mai rapid decat restul. Pandemia a fortat multe organizatii sa-si re-examineze operatiunile, cu o mai mare concentrare pe transformarea digitala. Pe masura ce asteptarile din partea clientilor si a angajatilor vor continua sa creasca, aceste companii vor fi cele care vor fi capabile sa profite de oportunitati si sa infloreasca in perioada post-pandemica.

Asa cum a aratat analiza London School of Economics, companiile avansate in transformarea lor digitala au un mai mare succes atat din punct de vedere financiar, cat si al ESG. La Vodafone Business intelegem provocarile pe care organizatiile le au in ceea ce priveste startul transformarii digitale si putem fi un partener care sa le ajute sa demareze acest proces.”

Saul Estrin, Profesor Emerit de Economie si Strategie de Management, si Christine Cote, Lector asociat, de la Departamentul de Management al London School of Economics, au declarat : “Am lucrat impreuna cu Vodafone Business la dezvoltarea unei metodologii riguroase pentru a descoperi daca organizatiile “pregatite pentru viitor” au o probabilitate mai mare de a prospera comercial confruntate cu tendintele de business actuale, precum si de a avea o contributie mai mare la binele social. Asa cum reiese din raport, este clar ca aceste organizatii au o performanta financiara mai buna si un scor ESG mai mare decat competitorii lor. Companiile care se pregatesc pentru viitor acum vor avea un dublu castig – in ceea ce priveste profiturile lor si impactul social pe care il genereaza.”

Raportul integral este disponibil aici.

*Note pentru editori:

Companiile “pregatite pentru viitor” au fost identificate pe baza unui model de regresie pentru a arata ce comportamente si atitudini sunt cel mai mult conectate cu increderea in performanta financiara viitoare si cu pregatirea pentru ce va aduce viitorul. Au fost identificate 12 criterii, din care au rezultat 6 caracteristici:

  • O atitudine pozitiva in privinta schimbarii. Aceste organizatii imbratiseaza schimbarea si sunt entuziaste cu privire la viitor.
  • Deschiderea la noi tehnologii. Recunosc puterea tehnologiei de a rezolva provocari de business.
  • Intreprind actiuni concrete pentru transformarea de business. Au un plan bine definit pentru modul in care tehnologia poate transforma afacerea lor.
  • Au o strategie detaliata, o strategie de business mai larga pentru business, care este documentata, specifica, fundamentata si masurata.
  • Tin pasul cu tendintele emergente. Au identificat in mod clar fortele care le modeleaza afacerea si recurg la teorii verificate pentru a-si fundamenta actiunile.
  • Sunt adaptabile. Pot reactiona rapid la noi tendinte sau provocari si lanseaza mai rapid decat competitorii lor.

Analiza realizata de London School of Economics

Analiza robusta realizata de London School of Economics arata ca organizatiile care raporteaza in prezent o performanta financiara medie (comparativ cu competitorii lor), prin cresterea scorului care le masoara gradul de pregatire pentru viitor cu 10 puncte, isi sporesc probabilitatea de a-si depasi competitorii cu 36%. De asemenea, analizand masurile referitoare la Mediu, Social si Guvernanta (ESG), organizatiile care isi cresc scorul de pregatire pentru viitor cu 10 puncte se pot astepta ca angajamentul lor in ceea ce priveste ESG sa creasca cu 6 puncte; cererile de oferta pentru licitatii includ intr-o masura mai mare criterii legate de ESG.

Metodologie

  • Un program de profunzime si amplu de cercetare secundara. Echipa de research a Vodafone Business a analizat multe surse, trasand si extrapoland teme si nevoi de business.
  • O cercetare calitativa si cantitativa primara*. Pe baza studiului realizat in 2020 care a identificat caracteristicile cheie ale organizatiilor pregatite pentru viitor, s-a dezvoltat o cercetare calitativa (in parteneriat cu Jigsaw Research Februarie 2021) si una cantitativa (in parteneriat cu B2B International Iulie 2021). Au fost explorate provocari de business cheie, atat in randul companiilor in general, cat si prin lentila celor pregatite pentru viitor.
  • Utilizand datele din cercetarea primara Vodafone Business a incheiat un parteneriat cu London School of Economics pentru a realiza o analiza statistica ce examineaza legatura dintre a fi o companie “pregatita pentru viitor” si performanta de business.

*Au fost intervievati 2.526 de factori de decizie din companii de toate dimensiunile, din 11 tari. S-au realizat 25 de interviuri de profunzime cu lideri de business, 3 cu investitori si 3 cu jurnalisti.

 

Despre Vodafone

Vodafone este o companie lider in domeniul telecomunicatiilor in Europa si Africa. Misiunea noastra este sa „conectam pentru un viitor mai bun” care permite o societate digitala incluziva si durabila. Expertiza si prezenta noastra extinsa ne ofera oportunitatea unica de a sustine schimbarea pozitiva pentru societate. Retelele noastre mentin familiile, prietenii, afacerile si guvernele conectate – asa cum a fost demonstrat clar in cazul Covid-19 – si avem un rol esential in mentinerea functionarii economiilor si a sectoarelor critice, precum educatia si asistenta medicala.

Vodafone este cel mai mare operator de servicii mobile si fixe din Europa si cel mai mare furnizor de servicii IoT din lume. Platforma noastra de tehnologie M-Pesa permite, in Africa, unui numar de peste 50 de milioane de oameni sa beneficieze de acces la plati mobile si servicii financiare. Operam retele mobile si fixe in 21 de tari si 52 de retele mobile partenere. La 30 septembrie 2021, Vodafone Group avea peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, peste 22 de milioane de clienti ai serviciilor TV si peste 136 milioane de dispozitive IoT conectate.

Sustinem diversitatea si incluziunea prin politicile noastre de maternitate si concediu parental, prin furnizarea de oportunitati multiple de dezvoltare femeilor cu ajutorul conexiunilor mobile si fixe, precum si prin imbunatatirea accesului la educatie si abilitati digitale pentru femei si pentru societate, in general. Apreciem si tratam cu respect toate persoanele, indiferent de rasa, etnie, dizabilitate, varsta, orientare sexuala, identitate de gen, credinta, cultura sau religie.

Totodata, Vodafone ia masuri importante pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pana la net zero pana in 2040, prin achizitia de 100% energie electrica din surse regenerabile in Europa si in toate operatiunile noastre pana in 2025, reutilizand, revanzand sau recicland 100% din echipamentele noastre de retea care devin redundante.

Pentru mai multe informatii, vizitati www.vodafone.com, urmariti-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectati-va cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *