Samsung accelerează adoptarea Connected Living prin integrarea tehnologiei SmartThings în dispozitivele Samsung

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Samsung continuă să modeleze viitorul IoT prin introducerea unor produse inovatoare cu funcții SmartThings Hub încorporate

București, România – 5 ianuarie 2022 – Samsung SmartThings, principala tehnologie care permite o viață conectată și conduce spre un viitor IoT, a dezvăluit astăzi detalii suplimentare despre integrarea software-ului SmartThings Hub în anumite produse selectate Samsung 2022, de la televizoarele și monitoarele inteligente, până la frigiderele Family Hub de la Samsung. Dezvăluită la CES 2022, încorporarea software-ului SmartThings Hub permite conectivitate și control fără întreruperi, poziționând produsele Samsung în centrul de comandă al casei moderne. Oferind noi posibilități pentru un stil de viață conectat, consumatorii își pot transforma cu ușurință casa într-una inteligentă.

SmartThings_Thumbnail (2)

Utilizatorii sunt mai dispuși ca oricând să îmbrățișeze experiențe conectate în propriile case, ceea ce duce la o creștere explozivă a acestei tehnologii. Potrivit „2021 Connectivity and Mobile Trends Survey” emis de Deloitte, gospodăriile din SUA dețin în medie 25 de dispozitive conectate, iar consumatorii acordă din ce în ce mai multă prioritate ușurinței în utilizare, interoperabilității și prețului atunci când iau o decizie de cumpărare.

„Istoric vorbind, consumatorii s-au bazat pe hub-uri dedicate pentru a-și conecta fiecare dispozitiv. Prin integrarea tehnologiei SmartThings Hub în anumite produse Samsung, eliminăm o barieră de intrare și eficientizăm întregul proces pentru a le permite consumatorilor să-și creeze casa conectată a viselor lor”, a spus Mark Benson, Head of Product and Engineering la Samsung SmartThings.

Cu miliarde de dispozitive deja compatibile cu ecosistemul bogat în parteneriate al SmartThings și împreună cu sprijinul viitor pentru standardul revoluționar de interoperabilitate pentru casele inteligente, Matter, SmartThings reprezintă centrul de creare al unei experiențe unificate de casă conectată.

Integrarea SmartThings Hub le permite utilizatorilor să profite la maximum de dispozitivele lor Samsung utilizând diverse protocoale de comunicare pentru o casă inteligentă. Pe lângă Matter, software-ul încorporat va suporta conexiunea prin Wi-Fi sau Ethernet, ceea ce va permite comunicarea între o gamă largă de dispozitive inteligente. Conectivitatea suplimentară la dispozitivele Zigbee va fi posibilă și printr-un accesoriu USB opțional.

„Misiunea SmartThings a fost întotdeauna aceea de a crea experiențe care pot îmbunătăți viața oamenilor. Pentru a aduce această misiune la viață, ne-am concentrat asupra îmbunătățirii tehnologiei SmartThings – acesta este următorul pas în viziunea Samsung, acela de a transforma toate casele în unele conectate. Prin amploarea portofoliului Samsung și prin intermediul platformei deschise, versatile și flexibile oferită de SmartThings, suntem puși în poziția de a răspunde cererii tot mai mari de dispozitive conectate pentru casă, încă de la începutul pandemiei, a declarat Jaeyeon Jung, Vice President at Samsung Electronics and Head of SmartThings.

Funcțiile SmartThings Hub vor fi disponibile pe anumite produse Samsung pe parcursul anului 2022. Pentru mai multe informații despre SmartThings, vizitați https://www.smartthings.com/.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

 

Despre SmartThings

SmartThings este principala tehnologie care permite o viață conectată și conduce către un viitor IoT. Platforma sa deschisă acceptă deja mii de dispozitive de la sute de mărci și oferă posibilități nelimitate inovatorilor și dezvoltatorilor care caută o conectivitate perfectă într-un ecosistem vast IoT. Compania se angajează să aducă funcționalități și capabilități inteligente oriunde își doresc consumatorii, îmbunătățind în același timp experiența utilizatorului. În prezent, milioane de oameni din peste 200 de țări accesează zilnic tehnologia SmartThings pentru a crea automatizări și pentru a-și controla casele inteligente prin aplicația SmartThings și printr-o gamă largă de produse Samsung, precum telefoanele, televizoarele și aparatele digitale. SmartThings oferă cea mai flexibilă cantitate de protocoale, inclusiv noul standard IoT, Matter. Lansată în 2012, SmartThings are sediul în Mountain View, CA și face parte din consiliul de administrație al Connectivity Standards Alliance, o organizație formată din sute de companii care creează, mențin și oferă standarde globale deschise către IoT. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.smartthings.com.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *