ELKO Partner Event 2017

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Echipa ELKO
ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO specializată în distribuţia unei game largi de echipamente și soluții IT, a organizat în perioada 21-23 septembrie ELKO Partner Event 2017 în centrul României, la Covasna. ELKO Partner Event este evenimentul principal al ELKO Romania ce reunește an de an cei mai importanți parteneri pentru a împărtăși strategii, idei și noutăți, cunoștințe și experiență. Evenimentul s-a bucurat de o largă participare, circa 200 de persoane fiind prezente la eveniment pe parcursul celor 3 zile.

Sub deviza connect. share. succeed., evenimentul a fost structurat într-o serie de paneluri de discuții despre provocările pieței, precum și demonstrații ale celor mai noi produse și soluții, întreg evenimentul reprezentând o oportunitate excelentă de colaborare, schimb de idei, de experiență, precum și oportunități noi de business.

”Noi, ELKO, credem că modul în care abordăm relația cu dumneavoastră, partenerii noștri, este ceea ce ne diferențiază. Investiția în dezvoltarea competențelor – pentru echipa ELKO, dar și pentru parteneri – felul în care alegem să împărtășim cunoștințe și informații, felul în care ne preocupăm de cerințele clienților, soluțiile personalizate și, nu în ultimul rând, resursele pe care le punem la dispoziție partenerilor reprezintă drumul pe care noi îl alegem, atât pentru prezent, cât și pentru viitorul nostru comun”, a spus în deschiderea evenimentului Gabriela Gheorghe, Director General ELKO Romania.

Primul panel din cadrul evenimentului a fost axat pe poveștile de succes relatate interactiv de clienții ELKO, povești care au pus în valoare atât suportul din partea echipei distribuitorului și a producătorilor cât și beneficiile obținute de clienții finali. Discuțiile au evoluat pe tema cerințelor pe care le au partenerii din partea producătorilor și a distribuitorilor pentru a oferi clientului final cele mai bune soluții, participanții aducând în prim plan atât feedback pozitiv, cât și recomandări de îmbunătățiri pentru unele procese.

În cadrul zilei a doua au fost împărtășite informații strategice despre piață, prezentate sub tema: ”Realități, perspective și trenduri din piața IT”. Eugen Schwab-Chesaru, Group Vice President – Research PAC / CXP Group, a declarat: ”Tehnologiile și soluțiile digitale actuale au nevoie, pentru promovare, implementare și utilizare, de competențe tehnice de nivel înalt, de suport și educație; toate acestea, într-o piață fragmentată ca cea din România, sunt greu de realizat de către companii mici, individuale, iar ELKO a făcut și face pași mari în a fi alături de parteneri și a crea acel ecosistem care să genereze beneficii pe termen scurt, mediu și lung clienților finali”.

Parcursul evenimentului a urmărit deviza ”connect. share. succeed.”, deviză care reunește canalul de parteneri cu producătorii de echipamente prin intermediul distribuitorului care îi sprijină în realizarea de soluții potrivite clienților finali.

În cadrul panelului cu titlul ”Cum arată viitorul într-o lume inteligentă, mobilă și CONECTATĂ” s-a discutat despre provocările viitorului și sprijinul pe care producătorii îl acordă partenerilor locali pentru a susține transformarea bazată pe inovație tehnologică. Astfel, au fost puse în valoare atât modul în care fiecare se transformă pentru a se adapta pieței, precum și problematicile cu care se confruntă în abordarea transformării.

Portofoliul de produse extins al companiei ELKO, acoperirea multi-regională şi expertiza tehnică avansată legată de specificul pieţei sunt câteva dintre atuu-rile distribuitorului, însă relația apropiată cu producătorii, colaborarea în ambele direcții stă la baza parteneriatului care vine să sprijine partenerii ELKO.

Sub deviza ”SHARE”, au fost împărtășite ”Noutăți, provocări, așteptări, modalități de comunicare în canalul de parteneri”. Discuțiile au avut ca temă principală programele de parteneriat și suportul concret pe care producătorii îl oferă canalului de parteneri, inclusiv noi programe care pot facilita evoluția pieței cu beneficii pe toate planurile.

Tema care a încheiat seria de paneluri a fost: ”Cum să avem SUCCES îmbrățișând schimbarea? Noile trenduri IT și impactul lor asupra business-ului și industriei IT”, prin care s-a revenit către poveștile de succes care aduc valoare întregului lanț de parteneri, conducând către soluții actuale pentru piața din România.

Pe toată durata evenimentului au avut loc demonstrații practice derulate la standurile producătorilor și în zona de expoziție, fiind instalate soluții integrate funcționale demonstrativ, iar reprezentanții producătorilor au fost la dispoziția participanților pentru a răspunde la întrebări.

Printre soluțiile prezentate la ELKO Partner Event se enumeră: securitate perimetrală pentru facilități critice, control acces integrat cu autentificari multiple, transmisie KVM over IP, digital signage, control acces cu recunoaștere facială, aplicații pentru retail (colectare de informații demografice, 3D people counter), sistem profesional de display pentru centrele de comandă, computer compact pentru infokiosk/ digital signage, platformă compactă flexibilă pentru aplicații, virtualizare și stocare.

La eveniment au participat producători reprezentând branduri importante din IT la nivel mondial, branduri ce se regăsesc în portofoliul de produse şi soluţii ELKO: Acer, ASUS, Lenovo, Getac, Microsoft, Allied Telesis, APC by Schneider Electric, Axis Communications, GIGABYTE, Intel, Kingston, LG Electronics, Moxa, Seagate, Supermicro, Tecnoware, Western Digital, ATEN, AMP NETCONNECT by CommScope, Crucial, Milestone, QNAP.

Despre Grupul ELKO și ELKO Romania
Grupul ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse și soluții IT din regiune, reprezentând 200 de producători și oferind o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 7500 de companii, producători de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme din 30 de țări în Europa și Asia Centrală. Cifra de afaceri a grupului în 2016 s-a ridicat la 1460 milioane USD.

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT: soluții mobile, componente, soluții de infrastructură IT și de stocare, soluții de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice. Compania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează și revând soluții IT, sisteme de comunicații și supraveghere video), adresând toate canalele de distribuție IT & Telecom.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *