Fuckup Nights Bucharest ajunge la ediția a XII-a

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Miruna Stănculescu: „Eu cred că doar cine nu trăiește, nu greșește. Dacă nu greșesc o vreme, verific dacă mai respir”

Radu Georgescu: „Un eșec profesional este o oportunitate excelentă de a învăța, este cu mult mai educativ decât un succes”

București, 26 ianuarie, 2022: Zoltan Prosszer, Administrator Special Romcab S.A., Andreea Georgescu, Antreprenor în digital @Webspire, scenarist, stand-up comedian, Miruna Stănculescu, Psihoterapeut Psihoterapie Cognitivă-Comportamentală și Hipnoterapie și Radu Georgescu – Chairman of the Board @Seedblink, sunt invitații ediției a XII Fuckup Nights Bucharest.

Evenimentul are loc joi, 27 ianuarie, începând cu ora 7 PM, pe platforma online Zoom. Biletele sunt disponibile aici.

Fuckup Nights Bucharest este parte a seriei de evenimente care au loc la nivel global, în 320 de orașe din 90 de țări din întreaga lume. Evenimentele se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber profesioniștilor și studenților. Fuckup Nights aduce o perspectivă constructivă asupra nereușitelor profesionale, încurajează învățarea din situațiile dificile și facilitează creativitatea.

„Un eșec profesional este o oportunitate excelentă de a învăța, este cu mult mai educativ decât un succes”, Radu Georgescu – Chairman of the Board @Seedblink.

 

„Eu cred că doar cine nu trăiește, nu greșește. Dacă nu greșesc o vreme, verific dacă mai respir”, Miruna Stănculescu, Psihoterapeut Psihoterapie Cognitivă-Comportamentală și Hipnoterapie.

,,Fuckup Nights Bucharest este un concept îndrăzneț, provocator și memorabil. Este unul dintre evenimentele care naște cea mai mare fidelitate pe care am întâlnit-o până acum. 60 la sută dintre participanți au fost părtași ai majorității edițiilor. E un rezultat remarcabil. Nicio poveste nu seamănă cu alta și nicio lecție învățată nu e o informație pe care să o regasești într-un manual, indiferent de cât de bun sau de actual e. Învățăm sa fim mai buni, mai curajoși și mai rezilienți spune Diana Iosu, organizator Fuckup Nights Bucharest.

Radu Georgescu – Chairman of the Board @Seedblink. Radu este antreprenor în serie și angel investor în companii de tehnologie și internet. A fondat GECAD Group la începutul anilor 1990. Radu are peste 30 de ani de experiență în înființarea și dezvoltarea companiilor de software, internet și comerț electronic. Ieșirile sale de succes includ achiziția de către Microsoft a tehnologiei RAV Antivirus în 2003, afacerea ePayments a Naspers în 2010, Avangate de Francisco Partners în 2013 și tehnologia Vectorwatch de la Fitbit în 2016. La începutul lui 2020, s-a alăturat SeedBlink, platforma de investiții cu cea mai rapidă creștere din Europa pentru startup-uri tehnologice, în calitate de președinte al consiliului de administrație.

Miruna Stănculescu, Psihoterapeut Psihoterapie Cognitivă-Comportamentală și Hipnoterapie. Miruna a tras la sorți o familie disfuncțională și o copilărie și adolescență pe măsură. A început să muncească la 18 ani. Nu pentru că își dorea, ci pentru că așa zicea partidul că se face. Nu îi păsa și nici nu i se părea că avea de ce să îi pese. La 21 de ani a apărut fiica ei. Din greșeală, firește. Tot atunci, prin 1990, a început să i se pară că ar putea să conteze că îi merge mintea, că vorbește engleza și că a citit multe cărți. O vreme, viața ei profesională a funcționat oportunist, pe modelul „să fie mai bine”. Așa a ajuns în Resurse Umane. După un fuck-up antrepenorial, s-a reîntors la ce știa cel mai bine: HR. La 40 de ani, ca orice om respectabil, a avut de gestionat o criză existențială de tipul „ce caut eu în viața mea”. La capătul ei a decis că îi plac mai mult oamenii și mai puțin organizațiile. Așa a început viața ei de psihoterapeut. La un moment dat și-a dat seama că a fost sau este UTC-ist, mamă, nevastă, antreprenor, corporatist cu mașină de serviciu, manager de HR cu taior și pantofi cu toc, psihoterapeut, cu păr roz și o pisică drept secretară.  A învățat să le aprecieze pe toate, niciuna de lepădat, fiecare cu valoarea ei. Miruna a lucrat la Fabrica de Cinescoape – prima companie de editare digitală, la Jordan SRL, EBRD, Radio Contact – unde a produs show-ul Tovarășii mei și la Philips Romania. În prezent are propriul cabinet de terapie.

 

Zoltan Prosszer, Administrator Special Romcab S.A. este inginer, absolvent de facultate comunistă, antreprenor self-made de la 26 ani și fondator a 12 companii în variate domenii de activitate din care azi mai funcționează trei. A trecut prin două insolvențe pe care le găsește drept stări naturale în viața unei companii. A gestionat în permanență între 500 – 2000 angajați și venituri anuale între 50 milioane de euro și 400 milioane de euro. Dl. Prosszer se consideră un autodidact, a învățat singur tot ceea ce știe, iar principala lui calitate este capacitatea de a accepta schimbarea, alături de identificarea continuă a unor soluții care să susțină și adaptarea companiilor la realitățiile mereu în schimbare ale pieței. I-a plăcut mereu să descopere noi teritorii, a fondat  una dintre primele companii private cu rețea de distribuție proprie, înaintea multor altor retaileri de astăzi, respectiv una dintre primele companii private la nivel național, una dintre primele companii care a intrat în insolvență, care a reușit să iasă din insolvență, să intre și a doua oară și care, conform perspectivelor, urmează să iasă din nou din insolvență.

Andreea Georgescu este Antreprenor în digital @Webspire, scenarist, stand-up comedian.

Marele avantaj al Andreei este că nu știe nici până acum ce vrea să facă în viață. E antreprenor în digital la Webspire, de peste 10 ani. Între timp, e scenarist de filme și seriale tv de comedie, iar, uneori, face stand-up comedy la New York. A început ca studentă la Facultatea de Farmacie din București, ca apoi să continue cu studii în Jurnalism, iar de 3 ani e absolventă a programului ”Comedy Writing and Performing” de la American Comedy Institute din New York. Cum a ajuns Andreea de la redactor șef la Libertatea.ro la a face strategii de online reputation management și a scrie filme internaționale, nici ea nu știe și e foarte bine așa.

 

Moderatorul evenimentului este jurnalista de radio și televiziune Julia Nagy.

Edițiile anterioare Fuckup Nights Bucharest sunt surprinse aici: Vol IVol IIVol IIIVol VI

& Vol X.

Parteneri ai evenimentului sunt: FAN Courier, Radio Guerrilla, Techcelerator, Cluj Hub, Kooperativa Fru FruCompliceSandler Training.

Detalii despre eveniment – pe pagina dedicată acestuia: https://fuckupnights.com/bucharest/, dar și pe Facebook: https://www.facebook.com/FUNightsBucharest/

Despre DiFine PR

DiFine PR este o agenție de comunicare full services care combină experiența solidă a echipei, de peste 20 de ani, atât la nivel național, cât și internațional, cu satisfacția de a crea povești de succes. Pe lângă serviciile complete de PR, comunicare și consultanță în afaceri, agenția organizează, de asemenea, evenimente de tehnologie și de afaceri (ex. NASA Space Apps Challenge, TechFest, Fuckup Nights Bucharest). Portofoliul actual al clienților agenției include compania de consultanță în afaceri McKinsey & Company, Black Sea Fund, GapMinder VC, acceleratorul de startup-uri Techcelerator, Growceanu, Seedblink, Goldring, Restart Energy, Romcab, Alexandrion Group, Sodexo, Bitcoin Romania, Undelucram.ro, ClujHub, bpv Grigorescu Ștefănică, Școala Informală IT, Cluj Senior Village și peste 80 de startupuri de technologie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *