48 de țări se întrec la Campionatul Mondial de Orientare Nokian Tyres

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Daniel Hubmann_WOC 2019

București, 13 august 2019 – Campionatul Mondial de Orientare va avea loc săptămâna aceasta în Østfold, Norvegia. Sportivi de top din 48 de țări se întrec în cursele pe distanțe mijlocii, distanțe lungi și ștafetă, iar cursele cu spectatori vor fi organizate și în cursul săptămânii. Și în acest an, Nokian Tyres este sponsorul principal al WOC.

Campionatul mondial se desfășoară pentru a patra oară în Norvegia, o țară cunoscută pentru terenul său incredibil de atractiv și provocator. Orientarea este foarte populară în țările nordice și în Europa Centrală, aproximativ 300 de alergători fiind așteptați să participe la competițiile WOC organizate la Sarpsborg, Østfold. În plus, mii de oameni s-au înscris pentru cursele cu spectatori, pentru a se bucura de exerciții fizice, natură și provocările pe care le oferă acest sport.

„Scopul nostru este să organizăm cel mai bun Campionat Mondial de Orientare. Pentru aceasta avem nevoie de partenerii potriviți. În numele WOC2019, aș dori să le mulțumesc celor de la Nokian Tyres pentru sprijinul acordat în atingerea obiectivelor noastre.”, declară Sigmund Vister, președintele companiei organizatoare VM Orientering 2019.

Susținerea unui stil de viață activ și ecologic

Nokian Tyres este pentru a patra oară principalul sponsor al evenimentului. Cooperarea cu comunitatea internațională de orientare a fost firească încă de la început, având în vedere faptul că acest sport se potrivește perfect cu valorile companiei care promovează mobilitatea sigură și un stil de viață activ.

„Orientarea îmbină exercițiul fizic, aprecierea față de natură și determinarea în condiții solicitante. De aceea, acest sport se potrivește perfect și cu valorile companiei noastre. Stilul de viață nordic activ, dorința de a fi pionier în dezvoltare sustenabilă și voința de a ne testa limitele pot fi văzute în produsele noastre sigure, ecologice și inovatoare.”, declară Antti-Jussi Tähtinen, VP de marketing, Nokian Tyres.

Parteneriatul dintre Nokian Tyres și Federația Internațională de Orientare (IOF) a început încă din 2016. Contractul pe mai mulți ani privind sponsorizarea titlurilor Campionatelor Mondiale de Orientare și statutul de partener principal al IOF sunt valabile și pentru Cupa Mondială de Orientare.

Cel mai nordic producător de anvelope din lume este expert în terenuri provocatoare și condiții meteorologice schimbătoare. Pe lângă orientare, Nokian Tyres promovează și un stil de viață sănătos, în calitate de sponsor principal al triatlonului Nokian Tyres IRONMAN 70.3 din Finlanda.

Mai multe informații despre concurs: https://woc2019.no/en/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *