HUAWEI devine cel de-al doilea mare jucător de pe piața dispozitivelor purtabile la nivelul livrărilor globale în Q1 2020

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Huawei Watch GT 2e (2) (1)

Huawei Consumer Business Group înregistrează o poziție solidă în categoria dispozitivelor purtabile, clasându-se pe locul al doilea atât la nivel internațional, cât și local, în ceea ce privește livrările în 2020. Tehnologiile de ultimă oră și funcțiile utile cu care dispozitivele sunt echipate, precum și portofoliul din ce în ce mai amplu pentru această categorie sunt principalii factori care au condus la ocuparea celui de-al doilea loc pentru HUAWEI la începutul acestui an. Creșterea estimată de piață a companiei pentru acest segment este de 100% pentru anul viitor. 

La nivel global, potrivit raportului Worldwide Quarterly Wearable Device Tracker, publicat recent de International Data Corporation (IDC), livrările globale de dispozitive purtabile au atins 72.6 milioane de unități în primul trimestru al anului 2020, cu o creștere anuală de 29.7%. Rezultatele obținute arată că Huawei Consumer Business Group a menținut o pondere ridicată a pieței de dispozitive purtabile în primul trimestru al anului 2020, cu o creștere a livrărilor de 62.2% față de anul precedent.

Huawei Watch GT 2e

Categoria dispozitivelor purtabile HUAWEI înregistrează o evoluție pozitivă atât pe piața din România, cât și pe cea globală, ceea ce arată interesul ridicat al utilizatorilor pentru un stil de viață activ, subliniind totodată și puterea portofoliului nostru de ceasuri și brățări inteligente ce răspund nevoii existente cu un mix de tehnologie premium și design desăvârșit. Vânzarea unui număr de peste 1.000 de dispozitive din categoria wearables, într-o singură zi, în perioada unei campanii desfășurate cu unul dintre partenerii noștri locali, nu face decât să susțină această tendință și în rândul românilor – de a-și monitoriza starea lor fizică prin intermediul dispozitivelor inteligente.”, a declarat Whisky Wangwei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group.

În categoria smartwatch, în primul trimestru al anului 2020, au fost livrate global 16.9 milioane de unități, în scădere cu 7.1% față de anul precedent. HUAWEI s-a clasat pe locul al doilea cu 2.6 milioane de unități livrate, în creștere cu 118.5% față de anul precedent, fiind singura companie care a înregistrat o creștere de peste 100%.

Conform raportului IDC, HUAWEI a continuat să crească datorită prezenței sale puternice în mediul online și a legăturilor strânse cu retailerii. Pe lângă piața din China, HUAWEI a înregistrat creșteri și în Europa, America Latină și alte piețe asiatice.

Huawei Band 4 Pro (2)

Categoria de smartwatch-uri HUAWEI s-a dezvoltat rapid, datorită lansării noilor dispozitive din seria Huawei Watch GT 2 în primul trimestru, precum și optimizării permanente a funcțiilor de fitness și sănătate. Prin îmbunătățirea permanentă a tehnologiei cu senzori, smartwatch-urile HUAWEI oferă beneficii remarcabile față de concurență în ceea ce privește monitorizarea antrenamentelor fizice și a sănătății. Funcția de măsurare a nivelului de oxigen din sânge, SpO2 – disponibilă pe noua serie Huawei Watch GT 2 – este foarte apreciată pe piață.

Huawei Watch GT 2e, cel mai nou smartwatch din portofoliul HUAWEI, lansat în luna aprilie pe piața din România, introduce în premieră această funcție de măsurare a nivelului de oxigen din sânge. Smartwatch-ul vine în completarea unui stil de viață activ și conectat cu 100 de moduri sport și tehnologii de ultimă generație de monitorizare a sănătății: funcții îmbunătățite de urmărire în timp real a ritmului cardiac, nivelului de stres și calității somnului. În ceea ce privește design-ul, Huawei Watch GT 2e este echipat cu un ecran tactil AMOLED de 1,39 inci, rezoluție Retina și o o curea realizată dintr-un cauciuc moale, confortabil pentru piele. Datorită ecranului luminos, afișajul este clar, chiar și în lumina soarelui. Huawei Watch GT 2e este disponibil în trei variante noi de culoare: Graphite Black, Lava Red și Mint Green.

În plus, întrucât HUAWEI accelerează punerea în aplicare în 2020 a strategiei Seamless AI Life 1+8+N pentru toate scenariile, smartwatch-urile se integrează în ecosistemul HUAWEI, oferind consumatorilor experiențe mai interactive și mai plăcute de fitness și sănătate.

Watch GT 2 (1)

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *