Vești bune pentru utilizatorii AppGallery: Edenred Pay, prima aplicație din magazinul virtual care poate fi folosită pentru plata cu telefonul, disponibilă prin funcționalitatea NFC

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 8 aprilie 2021 – Huawei Consumer Business Group România anunță disponibilitatea unei funcționalități exclusive pentru utilizatorii aplicației MyEdenred România, prezentă în magazinul virtual AppGallery. Prin intermediul tehnologiei NFC, aceștia au posibilitatea de a efectua plățile cu ajutorul smartphone-ului lor Huawei şi a portofelului digital Edenred Pay.

 

Funcționalitatea NFC este disponibilă, în premieră, pentru una dintre aplicațiile prezente în biblioteca virtuală AppGallery. Această tehnologie le oferă utilizatorilor o experiență de plată rapidă, prin simpla apropiere a smartphone-ului de POS-urile contactless. În plus, Huawei și Edenred România marchează încă o premieră, Edenred Pay fiind prima aplicație care permite plata cu smartphone-ul prin intermediul tichetelor cadou sau a tichetelor de vacanță.

Aceste noi funcționalități utile vin în sprijinul utilizatorilor care își doresc să se bucure de un stil de viață mai rapid, mai conectat și mai digitalizat. Din acest moment, utilizatorii pot uita de grija cardurilor fizice Edenred, telefonul înlocuindu-le cu succes pentru efectuarea  plăţilor contactless.

 

Aplicația MyEdenred România este disponibilă în magazinul propriu de aplicații al Huawei din luna iunie 2020, pentru smartphone-urile echipate cu servicii Google, iar din 15 decembrie 2020, pentru toate telefoanele din portofoliul Huawei. Încă de la lansarea în AppGallery, MyEdenred România s-a bucurat de un interes crescut din partea utilizatorilor, în primele 6 luni din momentul publicării fiind înregistrate peste 100.000 de descărcări.

Integrarea aplicației MyEdenred România cu pachetul HMS Core a fost finalizată în mai puțin de o lună de la lansarea în AppGallery, astfel că utilizatorii s-au putut bucura, în scurt timp, de funcționalități utile precum Location sau Push Notifications.

În acest moment, aplicația MyEdenred România, dedicată gestionării cardurilor Edenred, înregistrează peste 124.000 de descărcări. În același timp, aplicația Edenred Pay, care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a efectua plăți prin NFC, înregistrează, în prezent, la nivel local, peste 12.000 de descărcări din AppGallery.

AppGallery x Edenred Pay

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

 

Despre AppGallery

În total, AppGallery conține peste 2.000 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Magazinul virtual vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, MyEdenred, Raiffeisen Smart Mobile, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. App Gallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, AntenaPlay, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care se numără eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat magazinului virtual se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, Takeaway, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM și Bolt.

AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French, Korean, Spanish sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument.

Deși în AppGallery sunt deja prezente alternative ale Google Maps, precum TomTom Go sau MAPS.ME, Huawei propune și o soluție proprie – Petal Maps – care oferă și posibilitatea de a stabili navigarea cu vizualizări 2D și 3D. De asemenea, instrumentul oferă funcțiile clasice ale acestui tip de aplicații, precum căutarea celei mai rapide rute sau starea traficului în timp real. Pentru a îmbunătăți performanța, Petal Maps folosește tehnologii precum Super GNSS și algoritmi de recunoaștere a imaginilor pentru a îmbunătăți precizia și pentru a le prezenta utilizatorilor cele mai eficiente și mai puțin aglomerate rute. De asemenea, integrează controlul prin gesturi pentru ca utilizatorii să nu fie nevoiți să atingă ecranul atunci când gestionează navigarea și să se bucure, în același timp, de una dintre caracteristicile de ultimă oră ale celor mai noi dispozitive din portofoliu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *