ALERTĂ MEDIA: RAZER DEZVĂLUIE WEBCAM-UL KIYO X ȘI PLACA DE CAPTURĂ RIPSAW X DEDICATE STREAMERILOR AFLAȚI LA ÎNCEPUT DE DRUM

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

CINE: Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial (Hong Kong Stock Code: 1337).

CE: Razer își extinde gama de produse dedicate streamingului cu un nou webcam și o placă de captură dedicate celor aflați la început de drum. Kiyo X și Ripsaw X sunt alegerile ideale pentru cei care se gândesc să devină streameri și vor să beneficieze de sunet și imagine de înaltă fidelitate.

Picture1

Webcam-ul USB, Razer Kiyo X, oferă utilizatorilor posibilitatea să aleagă dintre  claritatea asigurată de rezoluția Full HD sau experiența deosebit de lină oferită de streaming-ul cu 60 de cadre pe secundă, datorită celor două moduri de funcționare: 1080p 30FPS sau 720p 60FPS. Setările se pot personaliza în timp real prin intermediul aplicației  Razer Synapse, iar claritatea imaginii este asigurată de funcția Auto Focus pe tot parcursul utilizării. Razer Kiyo X vine la pachet și cu Razer Virtual Ring Light, o aplicație de iluminare ce folosește monitorul PC-ului ca sursă de lumină, optimizând experiența din timpul apelurilor video sau a stream-urilor.

Placa de captură Razer Ripsaw X oferă o calitate video impecabilă cu rezoluții de până la 4K la 30FPS. Folosind atât HDMI 2.0, cât și USB 3.0, placa oferă o latență aproape zero pentru orice dispozitiv compatibil, inclusiv camere DSLR sau camere video cu ieșire HDMI. Ripsaw X este o soluție de captură de tip ”plug-and-play”, care nu necesită instalarea de aplicații pe PC, fiind compatibilă cu cele mai populare aplicații de streaming.

Pentru mai multe detalii despre Razer Kiyo X, vizitați pagina https://www.razer.com/streaming-cameras/razer-kiyo-x.

Pentru mai multe detalii despre Razer Ripsaw X, vizitați pagina https://www.razer.com/streaming-capture-cards/razer-ripsaw-x.

CÂND: Razer Kiyo X și Razer Ripsaw X sunt disponibile acum.

Aplicația Razer Virtual Ring Light va fi disponibilă începând cu octombrie 2021.

PREȚ: Kiyo X este disponibil la prețul de 89,99 euro pe pagina Razer.com și în oferta partenerilor retail autorizați.

Ripsaw X este disponibil la prețul de  139,99 Euro pe pagina Razer.com.

IMAGINI: LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 18 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *