Afacerea Xiaomi cu vehicule electrice ajunge într-o nouă etapă cheie

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Investiția lui Lei Jun de 10 miliarde RMB a dus la finalizarea înregistrării companiei Xiaomi EV Company Limited.

București, ROMÂNIA, 1 septembrie 2021 – Xiaomi Corporation (“Xiaomi” sau “Grupul”) a anunțat astăzi că a finalizat înregistrarea companiei Xiaomi EV Company Limited, cu un capital de 10 miliarde RMB. Lei Jun, fondatorul, președintele și CEO Xiaomi, este reprezentantul legal al Xiaomi EV Company Limited. Acest eveniment marchează o nouă etapă cheie în dezvoltarea vehiculelor electrice inteligente (EV), inițiativă care a intrat într-o fază de dezvoltare substanțială.

Spre sfârșitul lunii martie a acestui an, Lei Jun, fondatorul Xiaomi, a anunțat în timpul unui discurs inițierea unei companii de vehicule electrice inteligente și angajamentul Xiaomi de a investi o sumă estimată la 10 miliarde USD în acest segment în decursul următorilor 10 ani, cu o investiție inițială de 10 miliarde RMB. Lei Jun a mai spus la acea vreme că el va fi cel care va conduce echipa și va reprezenta afacerea cu vehicule electrice inteligente a Xiaomi. De astăzi, Lei Jun a devenit reprezentantul legal al Xiaomi EV Company Limited și își va ajuta echipa să dubleze eforturile de producție a vehiculelor electrice inteligente pentru a-și transforma promisiunea în acțini concrete și a-și demonstra determinarea și încrederea în acest proiect.

Din momentul în care Xiaomi a anunțat intrarea în afacerile cu vehicule electrice inteligente, compania a devenit una dintre speranțele revitalizării industriei auto și un reprezentant ce aduce inovația în potențialul de dezvoltare al acesteia. Pe 28 iulie, Lei Jun a început să recruteze talente pentru Departamentul Intern de pe Weibo. În timpul ședinței privind rezultatele financiare din trimestrul al doilea din 2021, Wang Xiang, partener și președinte Xiaomi, a spus că a simțit un interes enorm pentru segmentul industriei auto al Xiaomi, deoarece compania a primit peste 20.000 de CV-uri. Xiaomi EV a selectat cu atenție candidații și a format o echipă de aproximativ 300 de angajați. Recrutarea masivă de talente a demonstrat că Xiaomi a devenit un jucător în această zonă, cu așteptări mari din partea celor implicați în afacere. Echipa se extinde în continuare rapid și așteaptă și alte talente să i se alăture.

În cele cinci luni de la anunțul inițiativei Xiaomi EV și până la înregistrarea oficială a companiei, echipa Xiaomi EV a realizat mai multe cercetări în rândul utilizatorilor și inspecții ale lanțului din industrie, cu peste 2.000 de sondaje și vizite la peste 10 parteneri din industrie și, în același timp, a continuat să-și definească produsele din gama vehiculelor electrice inteligente și să-și formeze echipa.

În plus, Xiaomi a anunțat achiziționarea unei companii tehnologice de mașini autonome, Deepmotion Tech, pe data de 25 august. Acest lucru demonstrează că Grupul a început să-și concentreze atenția pe dezvoltarea de tehnologii și talente din zona automotive. În acest moment există peste 16.000 de ingineri la Xiaomi și investițiile în R&D din 2020 au fost de peste 10 miliarde RMB. Xiaomi demonstrează că are capacitatea și încrederea de a-și dezvolta în permanență resursele de talente și tehnologii. Avansul Xiaomi în ceea ce privește inteligența artificială, noile materiale și alte zone vor reprezenta un aport major pentru afacerea auto.

Între timp, Xiaomi a anunțat un venit și o creștere a profitului record în raportul financiar al companiei pe trimestrul al doilea din 2021. În această perioadă, veniturile totale ale Xiaomi s-au ridicat la 87.8 miliarde RMB, reprezentând o creștere de la un an la altul de 64.0%, profitul ajustat net al perioadei a fost de 6.3 miliarde RMB, o creștere anuală de 87.4%. Atât veniturile totale, cât și profitul ajustat net au atins niveluri record în acest trimestru. Pe lângă toate acestea, afacerea Xiaomi EV și-a construit echipa în timp record, investind masiv în tehnologia cheie de conducere autonomă și prin înregistrarea oficială a Xiaomi EV Company Limited. O serie de realizări au demonstrat că după cinci luni de pregătire, o variantă mai bună ca oricând a companiei Xiaomi este gata să înceapă o nouă călătorie, iar performanțele viitoare ale Xiaomi EV se vor ridica la cele mai înalte așteptări.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Prin viziunea noastră de “a ne împrieteni cu utilizatorii și a fi cea mai cool companie în sufletele lor”, Xiaomi este preocupată constant de inovație, de o experiență de înaltă calitate pentru utilizatorii săi și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este una dintre cele mai mari companii producătoare de telefoane inteligente din lume. Cota de piață a smartphone-urilor livrate a dus compania pe locul al 2-lea la nivel global, în al doilea trimestru din 2021. Compania a creat și cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu  374.5 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă (în afară de telefoane și laptopuri), până la 30 iunie 2021. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În august 2021, compania s-a clasat pe locul 338 în topul Fortune Global 500, urcând 84 de poziții față de 2020.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *