Sony lansează LinkBuds, un nou standard în domeniul căștilor in-ear

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sony face mai simplă decât oricând integrarea pieselor favorite în lumea din jurul utilizatorilor, permițându-le în același timp să rămână conectați, printr-o varietate de funcții inteligente.

LinkBuds sunt foarte ușor de folosit, dar cu funcții avansate. De exemplu, datorită Wide Area Tap toate comenzile sunt la îndemână. Prin atingerea dublă sau triplă în dreptul oricăreia dintre urechi utilizatorii pot ajusta redarea în funcție de preferințe, nefiind necesară atingerea efectivă a căștilor.

LinkBuds_W_case_open2-Large

LinkBuds sunt mereu acolo, indiferent de locația în care se află utilizatorii, chiar și atunci când au mâinile ocupate. Cu funcția Speak-to-Chat, aceștia pot întrerupe automat muzica imediat ce încep o conversație cu cineva. După încheierea dialogului, muzica este redată automat, astfel încât utilizatorii nu mai sunt nevoiți să efectueze nicio comandă. LinkBuds vin, de asemenea, cu hands-free, astfel încât utilizatorii să poată obține informații, să se poată conecta cu prietenii, seta remindere și multe altele prin activarea asistentului vocal preferat, doar rostind „OK Google” sau „Alexa”.

220113_Sony_Shot_01_Gym_0145

Asociere Bluetooth rapidă cu funcția Fast & Swift Pair

LinkBuds suportă noua funcție extrem de utilă Fast Pair, dezvoltată de Google, astfel că utilizatorii pot să-și conecteze căștile cu dispozitivele Android fără efort. De asemenea, aceștia pot identifica locul în care și-au lăsat căștile. Swift Pair face mai rapidă și ușoară și asocierea căștilor LinkBuds cu laptopul, computerul sau tableta cu Windows 11 sau Windows 10.

220113_Sony_Shot_02_Bus_0520

Pentru prima dată, utilizatorii pot scoate căștile din carcasă și apoi va apărea automat o fereastră pop-up. Deci, indiferent de locul în care se află, aceștia se pot conecta cu ușurință.

LinkBuds_W_case-Large

Acces rapid la muzica preferată

Cu funcția Quick Access, utilizatorii pot configura LinkBuds pentru a relua redarea din Spotify cu doar câteva atingeri – fără a fi nevoiți să atingă smartphone-ul.

Explorați împrejurimile și bucurați-vă de o experiență mai bogată, cu Microsoft Soundscape
LinkBuds oferă capabilități îmbunătățite integrate cu Microsoft Soundscape. Design-ul lor open ear le permite utilizatorilor să audă semnalizatoare audio și semnalele sonore instalate pe clădiri sau în intersecții, captând atmosfera naturală a mediului înconjurător. Senzorii de poziționare/giroscopici din interiorul căștilor pot detecta direcția capului și le permit utilizatorilor să audă sunetul de la o anumită destinație, fără a utiliza telefonul.

 LinkBuds_G_front-Large

Sustenabilitatea contează pentru Sony

Căștile LinkBuds au fost proiectate de Sony nu doar pentru a fi elegante, ci și cu grijă față de mediul înconjurător. Aceste căști unice și carcasa lor de încărcare sunt fabricate din materiale plastice reciclate, iar ambalajul nu conține plastic.

Partenerul perfect în fiecare zi

LinkBuds sunt perfecte pentru utilizarea zilnică. Datorită rezistenței la umiditate IPX4, stropii de apă și transpirația nu vor împiedica redarea melodiilor preferate. De asemenea, utilizatorii se pot bucura de 5.5 ore de autonomie a căștilor și de încă 12 ore  folosind carcasa de încărcare elegantă și compactă. Chiar și atunci când lucrurile se desfășoară rapid, o încărcare de doar 10 minute oferă o autonomie a bateriei căștilor de 90 de minute de redare.

LinkBuds_W_wearing-Large

Lăsați-vă captivați de sunet

LinkBuds sunt dotate, de asemenea, cu 360 Reality Audio, astfel că muzica se poate simți la fel de real precum în primele rânduri de la un concert live sau la studioul de înregistrare, alături de artistul preferat.

Mesajele partenerilor Sony

Căștile LinkBuds, care interconectează lumea online cu cea offline, vor continua să ofere diverse servicii pentru experiențe audio noi și îmbunătățite. Iată câteva mesaje de la unii dintre partenerii strategici ai Sony:

„Microsoft Soundscape este o tehnologie audio, care exemplifică misiunea noastră de a oferi fiecărei persoane modalitatea de a ajunge la următorul nivel”, a transmis Peter Lee, CVP Microsoft Research & Incubations. „În colaborarea noastră cu Sony pentru a integra Soundscape cu LinkBuds, am constatat că designul inteligent al căștilor îmbunătățește experiența sunetului pentru a le permite oamenilor să fie mai conștienți de mediul înconjurător și să aibă mai multă încredere să se deplaseze, totul în timp ce se bucură de o adevărată experiență heads-up și hands-free. Acesta este doar începutul și suntem încântați de relația noastră continuă cu Sony și de modul în care tehnologiile noastre complementare adaugă valoare vieții personale și profesionale a oamenilor.”

220113_Sony_Shot_03_Runner_0661_Black (1)

„Produsele noastre — Ingress, Pokémon GO și Pikmin Bloom — utilizează realitatea augmentată și gameplay-ul din lumea reală pentru a inspira distracție și încântare comunității noastre. Sunetul este o parte importantă a oricărei experiențe de divertisment, în special a celor în care utilizatorii pot explora împrejurimile. De aceea suntem foarte încântați să colaborăm cu Sony pentru lansarea căștilor LinkBuds pentru a oferi comunității noastre experiențe audio realiste și imersive”, a transmis și Archit Bhargava, Director Product Marketing, Niantic, Inc.

220113_Sony_Shot_05_Bike_0876 (1)

„La Spotify, lucrăm întotdeauna pentru a crea cea mai bună și mai fluidă experiență de audiție pentru fiecare moment”, spune Sten Garmark, VP Consumer Experience la Spotify. „Împreună cu Sony, suntem încântați de sosirea Spotify Tap pe noile LinkBuds, permițându-le ascultătorilor să se bucure direct de muzică sau de o nouă experiență – totul prin comenzi tactile foarte simple.”

Pentru a viziona anunțul video dedicat LinkBuds, vă rugăm accesați: https://youtu.be/SaUuj6RTQig 

Preț și Disponibilitate

LinkBuds vor fi disponibile în două variante de culoare, Gri și Alb, începând cu luna februarie 2022, la un preț aproximativ de 890 de lei.

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile. Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *