Flip face primul pas în afara României și se extinde în Bulgaria

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 16 mai 2022. Flip.ro, cel mai promițător start-up românesc din economia circulară, anunță intrarea pe piața din Bulgaria, la numai câteva luni după intrarea eMAG Ventures în acționariatul companiei, ca parte a obiectivului său de a deveni liderul pieței de produse recondiționate din Europa Centrală și de Est.

Platforma numără deja peste 100.000 de clienți în România, iar anul trecut a înregistrat vânzări de 13,4 milioane euro, de patru ori mai mult față de 2020. Totodată, echipa s-a dublat de la 50 la 100 de angajați. După intrarea eMAG Ventures în acționariatul companiei, Flip a beneficiat de investiții menite să îmbunătățească experiența de shopping online a clienților, de la transport sau packaging, dar și în dezvoltarea de servicii și produse noi.

În Bulgaria, Flip își propune să atragă 20.000 de clienți în următorul an.

„Avem încredere în piața din Bulgaria și vrem să ducem mai departe know-how-ul și tehnologia din România pentru a le permite și clienților bulgari să beneficieze de produse de calitate la prețuri foarte bune, servicii de livrare rapidă și retur extins. Venim cu o abordare complet nouă pe piața dispozitivelor second hand, prin care ne propunem să răspundem nevoilor în continuă evoluție ale clienților, în contextul digitalizării. Credem că oricine ar trebui să își permită să aibă un telefon de calitate la un preț bun, iar Flip propune această alternativă foarte bună, facilitându-le clienților accesul la produse și servicii de calitate”, a declarat Theodor Filos, Expansion Officer Flip.

Flip se extinde in Bulgaria

La rândul său, Bogdan Axinia, Managing Director eMAG Ventures a spus: “Am pornit acum câteva luni la drum alături de Flip cu gândul de a susține un business tânăr și agil, cu o viziune comună, care poate deveni principalul marketplace de produse recondiționate din regiune. Iată că într-un timp foarte scurt, datorită calității echipei și a investițiilor în dezvoltare, facem astăzi primul pas către internaționalizarea Flip și avem încredere că putem scala rapid acest model, deoarece clienții au nevoie de aceste servicii.”

În toamna anului trecut, Flip a atras prima investiție de accelerare de la eMAG Ventures în valoare de 1,5 milioane euro. Flip rezolvă problema de siguranță și garanție cu care se confruntau atât vânzătorii, cât și cumpărătorii de produse utilizate comercializate prin site-urile de anunțuri. Datorită procesului de verificare și recondiționare, vânzătorii își primesc garantat banii, iar cumpărătorii primesc un telefon aproape ca nou, cu garanție și drept de retur, totul în siguranță și fără bătăi de cap.

eMAG Ventures este un program de investiții pentru companii de tehnologie care aduc inovații în produse și servicii adresate direct sau indirect clienților finali. Dincolo de finanțare, eMAG oferi companiilor selectate know-how-ul acumulat pe parcursul a 20 ani de experiență în cel mai dinamic sector tech al momentului, stimulând economia digitală.

 

Despre Flip     

Înființat în noiembrie 2019, Flip și-a propus să revoluționeze modul în care vindem și cumpărăm electronice recondiționate și second hand online. Flip este primul marketplace de produse recomercializate care oferă condiții de vânzare asemănătoare produselor noi: drept de retur în 30 zile și garanție 12 luni.Flip face primul pas în afara României și se extinde în Bulgaria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *