SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A SPORTULUI, LA PLAZA ROMÂNIA. INSPIRAT SĂ FII ACTIV

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Plaza România se alătură inițiativei europene și susține sportul ca parte importantă a unui stil de viață sănătos

 

 

București, 23 septembrie 2022 –  Plaza România s-a alăturat inițiativei europene care promovează activitatea fizică și sportul pentru un stil de viață sănătos, la nivelul Europei și nu numai. Astfel, în perioada 23-30 septembrie, centrul comercial va fi gazda unor evenimente care vor avea loc cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului.

Alături de Primăria Sectorului 6 și Centrul Cultural European Sector 6, în colaborare cu Federația Română de Canotaj și Clubul Sportiv Steaua, Plaza România aduce mai aproape de iubitorii sportului și nu numai, momente reprezentative și campioni care au făcut istorie.

Printr-o expoziție inedită de fotografii, culese din portofoliul Federației Române de Canotaj și al Clubului Sportiv Steaua, centrul comercial își invită vizitatorii să descopere fragmente emoționante din viața sportivilor români și să privească lume sportului, așa cum nu a mai făcut-o până acum.

Saptamana Europeana a Sportului

În plus, Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj, desemnată cea mai bună canotoare a secolului XX, campionii europeni, Sergiu Bejan, Magdalena Rusu, Denisa Tivlescu, vicecampionul olimpic, Ciprian Tudosa, Simona Gherman, campioană olimpică mondială și europeană la scrimă, Marian Drăgulescu, multiplu campion mondial și european și vicecampion olimpic la gimnastică și Maria Boldor, noua senzație a scrimei românești, medaliată cu bronz la ultimul campionat mondial, vor fi prezenți la Plaza România, pe 27 septembrie, începând cu orele 12:00, la conferința de presă dedicată „Săptămânii Europene a Sportului – Be active”.

Totodată, în zilele de 27 și 28 septembrie, după orele 16:00, nume mari din industria sportului românesc vor fi prezente în centrul comercial să le împărtășască tuturor din experiențele personale, să vorbească despre importanța mișcării în viața de zi cu zi, dar în același timp să transmită la unison un mesaj: #BeActive!

Săptămâna Europeană a Sportului aduce mai aproape de vizitatorii Plaza România sportivi, care au pus România pe harta mondială a sportului, precum Cătălin Chirilă, campion mondial și european la caiac kanoe, Ana Maria Popescu, campioană olimpică, mondială și europeană la scrimă, Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliate la box, Marian Drăgulescu, de la care pot afla din secretele   “meseriei de campioni”. De la nutriție, la antrenamente și până la mărturii despre sacrificii pentru performanță, dar și demonstrații, toate vin să încurajeze adoptarea unui stil de viață sănătos prin mișcare fizică.

Plaza România se implică în proiecte sociale, fiind un participant important al comunității și încurajează fiecare membru al societății să ia parte la activitățile din Săptămâna Europeană a Sportului și să înțeleagă mai bine impactul pe care activitatea fizică îl poate avea pentru transformarea în mai bine a vieții.

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Plaza România, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Centrul Cultural European Sector 6, și se vor desfășura în zone dedicate de la etajul 1, zona Rotonda și atrium, precum și la parter, în zona Rotonda.

 

DESPRE PLAZA ROMÂNIA

Plaza România, centrul comercial  lansat de Anchor Grup în 2004, reprezintă o parte integrantă a comunității. În plus, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților. Ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *