Nokian Tyres Intuitu, sistemul digital de monitorizare a temperaturii și presiunii din anvelope

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 12 septembrie 2019 – Autovehiculele destinate uzului personal sau comercial devin din ce în ce mai digitalizate. Management-ul flotei auto, diagnosticarea auto de la distanță, logistica bazată pe inteligență artificială, dezvoltarea unor autovechicule autonome și conectate la Internet sunt doar câteva exemple ale evoluției digitale din lumea auto. În tot acest proces de digitalizare auto, anvelopele – un factor esențial în funcționarea eficientă, sigură și economică a autovehiculelor – au fost ignorate. De aceea, Nokian Tyres lansează sistemul digital de monitorizare Intuitu, care face posibilă colectarea datelor despre anvelope în timp real. Astfel, șoferii vor avea acces la informații mult mai rapid și de mai multă liniște în timpul condusului.

În calitate de veteran în industria anvelopelor speciale, Nokian Tyres face acest prim pas către un management digitalizat al anvelopelor. Nokian Tyres Intuitu dotează anvelopele inteligente și senzoriale cu o aplicație mobilă care înregistrează datele transmise de acești senzori în timp real, informând constant șoferul cu privire la date vitale, legate de presiunea și temperatura anvelopelor.

Ne-am propus să gândim tot acest sistem în termeni de plug&play (recunoaștere automată).”, spune Toni Silfverberg, Head of Sales & Marketing, Nokian Tyres.

Pentru a avea acces la acest sistem, șoferii trebuie doar să achiziționeze un set de anvelope dotate cu senzori, să instaleze aplicația și apoi pot pleca liniștiți la drum.”, completează acesta.

Inițial, sistemul va fi disponibil pentru anvelopele destinate companiilor agricole și autorităților contractante. În timp, Nokian Tyres își propune să dezvolte acest sistem pentru întreaga serie de anvelope destinate uzului comercial.

Comunicare wireless

Internet of Things (IoT) a revoluționat deja multe industrii, precum producția de asamblaj sau citirea aparatelor de telemăsurare.

Tehnologiile IoT se bazează pe senzori mici, independenți, care consumă puțină energie și care împreună pot crea o rețea. Ulterior, această rețea transmite utilizatorului date de identificare senzoriale, care pot fi înregistrate în cloud.

Nokian Tyres Intuitu se bazează pe senzori IoT instalați în interiorul anvelopelor. Prima versiune a acestor senzori va transmite date legate de presiunea și temperatura anvelopelor, care vor fi stocate în aplicația mobilă. Sistemul nu necesită nicio modificare a vehiculului în sine, ci doar un set de anvelope dotate cu senzori și un dispozitiv mobil.

De ce un sistem digital?

Accesul utilizatorului la date utile în timp real prezintă numeroase beneficii pentru industria anvelopelor premium.

Primul și cel mai evident beneficiu este calitatea zilei de lucru a utilizatorului final.”, spune Silfverberg.

Silfverberg completează afirmația de mai sus cu un exemplu sugestiv:

Această aplicație oferă șoferilor liniște și siguranță, pentru că îi ține informați permanent cu privire la presiunea și temperatura anvelopelor. În acest fel, contribuie la prevenirea avariilor anvelopelor, pentru că facilitează informarea șoferului cu privire la aceste posibile anomalii. Menținerea anvelopelor în stare bună ajută la păstrarea utilajului funcțional, reduce timpul de oprire a utilajului din activitate pentru posibile reparații și totodată reduce aceste costuri de reparații.

În ceea ce privește industria business, Nokian Tyres Intuitu oferă date utile pentru a susține anumiți factori decizionali și totodată pentru monitorizarea eficienței flotei auto.

Un manager de flotă auto își dorește să țină totul în mișcare, cu timpi de așteptare cât mai rari și să sporească permanent siguranța și rentabilitatea afacerii.”, adaugă Silfverberg.

Astfel, sistemul Nokian Tyres oferă celor din industrie siguranță, prin faptul că le oferă acces la date clare și reale, care contribuie la întreținerea preventivă.

Garanție extinsă

Sistemul Nokian Tyres Intuitu ajută la prevenirea avariei anvelopelor și îi asigură pe șoferi că parametrii de funcționare sunt întotdeauna optimi. Pentru a se bucura de aceste servicii pentru mai mult timp, Nokian Tyres le oferă o garanție extinsă utilizatorilor care își înregistrează anvelopele în acest sistem.

Șoferii care aleg să își conecteze anvelopele la sistemul Nokian Tyres Intuitu vor primi un an în plus de garanție. O ofertă destul de avantajoasă.”, punctează Toni Silfverberg.

Sustenabilitate prin informație

Creșterea eficienței în agricultură și logistică nu este doar un plus în cifrele de afaceri, ci și o provocare din ce în ce mai mare. Luând în calcul toate nevoile globale, cum ar fi alimentarea populației în creștere cu aceeași cantitate de terenuri agricole și nevoia de a reduce emisiile de CO2, fiecare pas înainte contează.

Presiunea optimă a anvelopelor previne deteriorarea solului, ceea ce poate îmbunătăți randamentul culturilor. Nu mai puțin importantă este rezistența la rulare a anvelopelor, care are un efect direct asupra consumului de combustibil.”, spune Silfverberg.

De la viziune la realitate

Nokian Tyres Intuitu va fi prezentat la târgul Agritechnica în noiembrie 2019, iar produsul va fi disponibil pe piață începând cu anul 2020.

Primele anvelope comerciale lansate cu senzorii Nokian Tyres Intuitu vor fi destinate utilizării agricole. Așadar, primele grupuri de utilizatori vizați vor fi întreprinderile contractante și agricole de dimensiuni mici și mijlocii.”, dezvăluie Toni Silfverberg.

Cerul este limita

Ca în cazul oricărui produs digital, există o foaie de parcurs, care curpinde caracteristici și funcționalități extinse. Spre exemplu, măsurarea uzurii și conectarea anvelopelor la software-ul de operare al mașinii reprezintă o parte din viziunea Intuitu pentru următoarea perioadă.

În viitor, este posibil să lansăm o secțiune specială, care va facilita afișarea datelor despre anvelope pe un ecran de tractor sau mașină forestieră. Aceste date sunt foarte utile, atât pentru operator, cât și pentru administratorul flotei.”, spune Silfverberg.

Un mod de gândire inovator

Chiar dacă Nokian Tyres Intuitu este doar primul pas în procesul de digitalizare a anvelopelor, acesta oferă deja date folositoare pentru o mai bună întreținere a flotei auto, pentru luarea deciziilor și creșterea duratei de viață a anvelopelor. Însă, cea mai mare schimbare este legată de noul mod de gândire pe care îl oferă acest sistem.

Mulți oameni văd în continuare anvelopele ca fiind „doar” anvelope – acea bucată de cauciuc dintre mașină și sol.”, subliniază Silfverberg.

Cu ajutorul sistemului Nokian Tyres Intuitu, anvelopele vor depăși această etichetă de piese din cauciuc și vor deveni componente inteligente, active. Acesta este modul de gândire corect.”, completează acesta.

NOKIAN TYRES INTUITU – O CĂLĂTORIE DIGITALĂ

More multe informații și fotografii:

www.nokiantyres.com/intuitu

Kit de presă: www.nokiantyres.com/intuituPR

Website: www.nokiantyres.com/heavy

Contact:

Toni Silfverberg, Head of Sales & Marketing, Nokian Heavy Tyres Ltd

toni.silfverberg@nokiantyres.com, tel. +358 10 401 7854

Twitter I YouTube I Facebook I LinkedIn Instagram

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea noastră scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2018, vânzările nete ale companiei au fost de 1,6 miliarde de euro și am avut aproximativ 4.800 de angajați. Nokian Tyres este listată la Nasdaq Helsinki. Mai multe informații la adresa: www.nokiantyres.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *